Raed Arafat, anunț de ultim moment despre Sărbătorile de Iarnă. „Știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum”

Raed Arafat, anunț de ultim moment despre Sărbătorile de Iarnă. „Știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum”

În contextul epidemiologic, Raed Arafat a făcut precizări de ultim moment cu privire la modul în care se vor desfășura Sărbătorile de Iarnă din acest an. Mai mult, șeful DSU a răspuns la întrebarea de pe buzele tuturor românilor: vom putea sau nu să avem parte de petreceri normale, ca în alți ani?

Raed Arafat a declarat că este mult prea devreme pentru a se pronunța în privința Sărbătorilor de Iarnă. Cu toate acestea, șeful DSU susține că nimic nu va fi la fel ca în alți ani, în ceea ce privește petrecerile și organizarea unor astfel de evenimente.

Mai mult, Raed Arafat a punctat faptul că trebuie analizată îndeaproape situația epidemiologică de la noi din țară, iar măsurile trebuie să fie luate în conformitate cu situația în care ne vom afla, la momentul respectiv.

„Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie – care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion. 

Petreceri de Revelion ca în alți ani – eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 – nu cred! Nu cred! Regulile vor trebui să fie discutate pe baza evoluției epidemiologice, iar în orice decizie care se ia interesul principal este interesul public și interesul în domeniul sănătății publice”, a declarat recent Raed Arafat, potrivit DC News.

Raed Arafat a declarat că nu este cazul să ne planificăm Revelionul

Șeful DSU a vorbit despre faptul că este încă devreme pentru români să-și planifice petrecerile de Crăciun și Revelion.

„Îmi pare rău, știu că nu toți vor fi de acord cu ce spun acum, mai ales cei care organizează excursii în exterior, dar uitați-vă și acum. Este riscant să-ți planifici acum Revelionul afară, fără discuție, asta e realitatea. 

Dacă n-aș zice asta ar însemna că induc oamenii în eroare, pentru că posibilitatea să fie măsuri serioase luate la momentul respectiv există și atunci va trebui să urmărim evoluția epidemiologică. Dacă vedem că totul merge în jos și totul e perfect – ceea ce mă îndoiesc să fie așa – atunci, OK. Dar dacă vedem că cifrele în Europa sunt ridicate, vedem că sunt situații serioase, că țările europene iau măsuri serioase – și sunt măsuri serioase care se iau, sunt țări care au început să ia măsuri de lockdown total. E discutabil, dar se iau astfel de măsuri!”, a completat el.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Prosport.ro
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!