Un băiețel de 11 ani din Cernavodă are nevoie de ajutor! Eveniment caritabil pentru tratamentul lui Edi

Un băiețel de 11 ani din Cernavodă are nevoie de ajutor! Eveniment caritabil pentru tratamentul lui Edi
Edi luptă pentru o viață obișnuită de copil

La doar 11 ani, un băiețel din Cernavodă trece printr-o luptă dificilă cu problemele de sănătate, însă nu și-a pierdut optimismul și dorința de a se bucura de copilărie. Eduard, pe care familia îl alintă Edi cel luptător, a trecut deja prin numeroase intervenții chirurgicale și perioade de spitalizare, iar acum are nevoie în continuare de sprijin pentru tratamentul său.

Băiețelul are tetrapareză spastică, microcefalie și strabism, afecțiuni care i-au adus numeroase provocări încă de la o vârstă fragedă. Recent, acesta a trecut printr-o nouă intervenție chirurgicală la ochi, în speranța că își va putea vedea mai bine părinții, fratele mai mic și lumea din jurul său.

Edi are multe planuri de viitor

În ciuda dificultăților, Edi este un copil vesel, curajos și dornic să participe la toate activitățile alături de colegii săi. Are 11 ani și nouă luni, este elev în clasa a IV-a la Școala Nr. 1 (Columbia) din Cernavodă, obține rezultate bune la învățătură și nu lipsește de la activitățile clasei. Îi place să deseneze, să se joace cu ceilalți copii și să meargă în excursii. Are și un vis pentru viitor: își dorește să devină pompier.

„Sunt momente în care el ne dă lecții despre cum să trecem prin clipele mai grele.”, au spus părinții băiețelului.

Pentru a-l ajuta să continue tratamentul, Asociația Educație, Sport, Natură Cernavodă organizează sâmbătă, 7 noiembrie, o provocare caritabilă prin care își propune să strângă fonduri pentru băiețel. Evenimentul va avea loc de la ora 10:00, pe Stadionul Tineretului din Trust, iar participarea presupune o donație minimă de 10 lei de persoană, achitată la start.

Cei care nu pot ajunge la eveniment, dar vor să contribuie, pot face donații și prin transfer bancar:

IBAN: RO53 BTRL RONC RT06 8052 4901
Beneficiar: Asociația Educație, Sport, Natură Cernavodă
Mențiune: Pentru Eduard

Toate sumele strânse în cadrul acestei inițiative vor fi direcționate către tratamentul lui Edi. Comunitatea din Cernavodă este invitată să se alăture demersului și să îi ofere băiețelului o șansă în plus în lupta cu problemele de sănătate.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Prosport.ro
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!