„Bătrâna Doamnă” obține prima victorie acasă după opt luni: „Sunt sincer și recunosc că s-a creat o anumită presiune!”

„Bătrâna Doamnă” obține prima victorie acasă după opt luni: „Sunt sincer și recunosc că s-a creat o anumită presiune!”

UTA Arad a obținut prima victorie de la revenirea în Liga 1 pe teren prorpriu, scor 1-0 cu Chindia Târgovişte, duelul contând pentru runda a VIII-a a acestui sezon competițional.

Unicul gol al partidei disputate pe modera arenă „Francisc Neuman” din Arad a fost înscris de Denis Rusu (min.52), cu un şut din careu, la colţul lung.

„Sunt sincer și recunosc că s-a creat o anumită presiune fiindcă a trecut o perioadă destul de lungă de timp fără victorie la Arad. Mai mult, aveam în spate și trei partide din această stagiune de Liga 1, pe  noul stadion, fără să câștigăm și atunci vorbim despre o victorie foarte importantă astăzi. Mai cred că punctele sunt pe deplin meritate și cântăresc foarte mult, mai ales le-am obținut în fața unei echipe care pierde foarte greu. Chiar dacă în prima repriză am cam fost lipsiți de inspirație, nu cred că victoria poate fi pusă la îndoială”, a declarat Laszlo Balint după jocul cu Chindia.

După acest rezultat, UTA a acumulat 11 puncte, urcând pe locul 6, loc care la sfârșitul sezonului regular asigură prezența în play-off. De partea cealaltă, Chindia a rămas cu 11 puncte dar a părăsit „top 6” fiind pe locul 7.

Program etapa a VIII-a Liga 1
Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani 1-2
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 0-1
Sâmbătă, 25 octombrie
UTA Arad – Chindia Târgoviște 1-0
ora 19:30 Astra Giurgiu- Poli Iași 4-0
ora 21:45 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Dinamo București
Dumincă, 26 octombrie
ora 18:45 Viitorul Constanța – FC Argeș Pitești
ora 21:30 FC Voluntari – CFR Cluj
Luni, 27 octombrie
ora  21:00 FCSB – FC Hermannstadt

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea