Acasă » Trending » Franța intră în carantină totală, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. Măsura rămâne în vigoare până pe 1 decembrie

Franța intră în carantină totală, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. Măsura rămâne în vigoare până pe 1 decembrie

De: Daria Popa 28/10/2020 | 22:41
Franța intră în carantină totală, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. Măsura rămâne în vigoare până pe 1 decembrie

Pandemia de coronavirus a dus la impunerea de măsuri dure în Franța. Șeful statului a declarat carantină totală începând de vineri, iar regula rămâne în vigoare până la data de 1 decembrie.

Din cauza pandemiei de coronavirus, Franța va intra, începând de vineri, în carantină totală.

“Am decis că trebuie să reintrăm începând de vineri în izolarea care a stopat virusul. Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul naţional”, a declarat şeful statului într-o alocuţiune televizată. Astfel, pentru a se putea deplasa, francezii vor avea nevoie, din nou, de declarația pe propria răspundere, iar motivele vor fi vizite la medic, procurarea de bunuri necesare, alimente, precum și activitate în aer liber, în proximitatea locuinței.

Macron a precizat însă că dacă în două săptămâni situaţia sanitară se va îmbunătăţi atunci guvernul va evalua posibilitatea de a redeschide anumite magazine considerate neesenţiale, potrivit Agerpres.

România, un nou record negativ de infectări

Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 222.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 159.855 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.343 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.133.809 teste. Dintre acestea, 36.815 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.641 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.174 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 468 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 octombrie.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în această zi
JOIA MARE, tradiții, obiceiuri, semnificație. Ce nu ai voie sub nicio formă să faci în...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Oana Roman, la un pas de moarte! Vedeta a povestit despre cea mai neagră noapte din viața ei: „Nu știam dacă îi voi supraviețui”
Oana Roman, la un pas de moarte! Vedeta a povestit despre cea mai neagră noapte...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l țină în Lumină!
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată...
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de frontieră
FOTO. Unde se ascundea traficantul de migranţi care a atacat cu cuţitul doi poliţişti de...
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei doi soți în Italia. Fetițele au fost lăsate acasă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...