COVID-19 pune din nou stăpânire pe Liga 1!

COVID-19 pune din nou stăpânire pe Liga 1!

Numai puțin de 15 jucători ai echipei Astra Giurgiu au fost testaţi pozitiv la coronavirus înaintea partidei cu Dinamo, duel programat vineri de la ora 21:00 în cadrul rundei a IX- a a Ligii 1.

Focarul de la Astra vine la puțin timp după ce și Viitorul a anunțat cinci cazuri pozitive de COVID-19 în rândul jucătorilor. Atât giurgiuvenii cât și dobrogenii au solicitat amânarea partidelor însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime în cazul în care cele două echipe vor avea 13 jucători pe foaia de joc dintre care un portar.

„A existat o cerere de amânare de la Viitorul, există o cerere de la Astra, care vor fi tratate conform dispozițiilor regulamentare în vigoare. Care spun că dacă ai 13 jucători, printre care un portar, trebuie să joci. Am transmis o adresă oficială către Viitorul, vom mai culege date cu privire la situația de la Astra și vom reveni cu o adresă, dar în acest moment nu am constatat o imposibilitate de a avea 13 jucători pe foaia de joc, printre care un portar”, a declarat Justin Ștefan, secretarul general al LPF.

Vă reamintim că toate partidele din Liga 1 sunt transmise în direct de Look Sport, Digi Sport și Telekom Sport.

Programul etapei a IX-a Liga 1
Vineri, 30 octombrie

ora 18:00 FC Argeș – FC Voluntari
ora 21:00 Dinamo București – Astra Giurgiu
Sâmbătă, 31 octombrie
ora 12:30 Academica Clinceni – Sepsi
ora 19:00 FC Botoșani – UTA
ora 21:30 FC Hermannstadt – Universitatea Craiova
Duminică, 1 noiembrie
ora 18:00 Poli Iași – Viitorul Constanța
ora 21:00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș
Luni, 2 noiembire
ora 21:00 Chindia Târgoviște – FCSB

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea