Fetița lui Tily Niculae, operată pentru a patra oară din cauza tumorii de la ochi. Actrița a plâns: “Nu realizați cât de importantă este sănătatea”

Emoții puternice și lacrimi în familia Tily Niculae – Dragoş Popescu. Fiica lor a suferit a patra operație din cauza șalazionului. Într-un mesaj video transmis pe rețelele de socializare, actrița nu și-a putut stăpâni plânsul și i-a îndemnat pe oameni să fie atenți cu sănătatea lor. Ea a dezvăluit cum se simte Sofia după intervenția chirurghicală pentru care i s-a făcut anestezie generală, dar și ce vești a primit astăzi de la medicul care se ocupă de fiul ei, după ce a fost diagnosticat cu plagiocefalie pozițională, cunoscută și drept sindromul capului turtit.

Sofia, fiica lui Tily Niculae, operată pentru a patra oară din cauza șalazionului

În vârstă de nouă ani, fiicei actriței i s-a pus diagnosticul de șalazion în 2016; afecțiunea reprezintă o formaţiune chistică, de natură inflamatorie, care corespunde creşterii de volum a unor glande din interiorul pleoapelor. Până în prezent, Sofia a fost operată de patru ori din cauza bolii delicate și mama sa celebră speră să fie ultima dată. Într-o fotografie emoționantă, vedeta a dezvăluit că fetița ei a mers singură în sala de operații, după cum puteți observa în colajul de mai jos, dar și în galeria foto a articolului.

“Vreau să vă întăresc încă o dată ideea. Poate nu realizați cât de importantă este sănătatea și cât de important este să avem grijă de noi (…). Uneori este nevoie de intervenție chirurgicală, anestezie generală și intubare. Sofia a fost la a treia intervenție din 2016. Sper să fie și ultima! Vă mulțumesc pentru mesaje! I le voi transmite”, a spus actrița în timp ce plângea într-un filmuleț urcat pe Instagram Stories.

Sofia, fiica lui Tily Niculae, operată pentru a patra oară din cauza șalazionului, iar fiul ei, Radu, a primit vești bune din partea medicilor după ce a fost consultat astăzi © Instagram Stories

Sofia, fiica lui Tily Niculae, operată pentru a patra oară din cauza șalazionului, iar fiul ei, Radu, a primit vești bune din partea medicilor după ce a fost consultat astăzi © Instagram Stories

Nu rata: Tily Niculae, mesaj impresionat pentru băiețelul ei, care a împlinit 7 luni. “Ți-am spus cât eşti de minunat, iubit şi dorit”

Tily Niculae, vești bune despre diagnosticul primit de fiul ei: “Am fost cu Radu la controlul pentru plagiocefalie”

Astăzi, 29 octombrie 2020, Tily Niculae a aflat că fiul ei, Radu, nu mai este nevoit să poarte casca specială din cauza plagiocefaliei.

“Am fost cu Radu la controlul pentru plagiocefalie ca să vedem dacă mai este de actualitate casca vieții. Și nu mai este, pentru că datorită terapiei băiatul nostru a luat-o de-a bușilea și forma capului a început să se refacă”, a dezvăluit vedeta pe o filmare făcută publică pe Instagram Stories.

Vezi și: Cum arată Tily Niculae în costum de baie, la 5 luni de când a născut. Fanilor nu le-a venit să creadă | FOTO

Tily Niculae are doi copii cu soțul său, Dragoş Popescu

Actrița Tily Niculae este cunoscută pentru rolul Roxanei din serialul “La bloc”, difuzat . Vedeta şi-a cunoscut soţul ei, contabilul Dragoş Popescu, la vârsta de 16 ani şi s-a căsătorit după patru ani de relaţie, mai exact în 2010. Ei au o fetiță pe care o cheamă Sofia și un băiețel, care a primit numele Radu – Teodor. Actrița se luptă de ani buni cu psoriazisul, căruia din păcate nu i-a găsit leac.

Descoperă și: Tily Niculae, după ce a născut în pandemie de COVID-19. “Trec printr-un șoc. Vreau să intru neapărat pe terapie”. Câte kilograme a slăbit actrița în doar 6 zile

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!