Ce mesaj i-a transmis Klaus Iohannis lui Joe Biden, după ce candidatul democrat a fost ales președinte

Ce mesaj i-a transmis Klaus Iohannis lui Joe Biden, după ce candidatul democrat a fost ales președinte

Candidatul democrat Joe Biden a câştigat alegerile prezidențiale și a devenit noul președinte al Statelor Unite ale Americii. După anunț, Klaus Iohannis i-a transmis candidatului democrat un mesaj.

”Felicitări președintelui ales Joe Biden pentru victoria sa. Aștept să consolidăm și mai mult parteneriatul nostru strategic solid și dinamic, în toate componentele sale. România va continua să lucreze pentru întărirea securității, prosperității și rezilienței comunității noastre transatlantice”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Joe Biden este al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Succesul a venit după două zile în care situaţia numărului de electori adjudecaţi de Biden şi Trump a rămas neschimbată: 253, respectiv 213, dintr-un necesar minim de 270. Democratul s-a plasat, vineri, în faţa preşedintelui în două state-cheie în care Trump s-a aflat în frunte, miercuri şi joi. Prin câștigarea statului Pennsylvania, ajunge la un total de 284 de electori și depășește pragul de 270, necesar pentru a prelua mandatul.

În alte două state-cheie, Arizona şi Nevada, Joe Biden a câștigat în faţa lui Trump încă de la închiderea urnelor.

”America, sunt onorat că m-ai ales să conduc această țară extraordinară” a fost primul mesaj al lui Joe Biden. Președintele ales al SUA subliniază că munca de acum înainte va fi una dură, dar promite că ”Voi fi președintele tuturor americanilor, chiar dacă ați votat pentru mine sau nu. Voi păstra încrederea pe care v-ați pus-o în mine”, a spus Joe Biden.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
Gandul.ro
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!