Armata română se implică în vaccinarea populației. MApN a anunțat unde va fi ținut vaccinul anti-COVID, după ce ajunge în țară

E oficial! Armata română se implică în vaccinarea populației împotriva virusului SARS-CoV-2. Reprezentanții din cadrul Ministerului Apărării Naționale (NApN) au anunțat că dozele cu vaccinul anti-COVID se vor afla în centrele de depozitare situate atât în București, cât și în alte orașe din țară.

București,Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța – centre de depozitare a dozelor de vaccin anti-COVID

Ministerul Apărării Naționale are un rol foarte important de sprijin al efortului interinstituțional în campania de vaccinare anti-COVID-19, s-a precizat în comunicatul transmis de Biroul de Presă al MApN în urma ședinței de azi, de la Palatul Cotroceni, care a fost condusă de președintele României. Astfel, MApN va avea “responsabilități de asigurare, prin structurile de specialitate, a logisticii necesare desfășurării acestei campanii la nivel național”.

“În urma ședinței de coordonare, a reieșit foarte clar că succesul campaniei va depinde nemijlocit de o colaborare foarte bună și coerentă a tuturor instituțiilor responsabile de elaborarea și implementarea strategiei de vaccinare. De asemenea, a fost subliniat, încă o dată, că partea de comunicare reprezintă aspectul foarte important care asigură îndeplinirea cu succes a misiunii pe care Ministerul Apărării Naționale și-a asumat-o în cadrul acestui demers național de o importanță strategică pentru România”, au mai transmis oficialii din cadrul MApN, relatează digi24.ro.

Nu rata: Klaus Iohannis a explicat cu se va desfășura campania de vaccinare a românilor: “La locul de muncă, centre fixe și mobile sau drive-through”

Potrivit sursei citate, au fost identificate centrele de depozitare în condiții speciale a dozelor de vaccin care necesită condiții de stocare la temperatura de -80°C, centrul principal fiind Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, iar șase spitale militare de urgență (de la Timișoara, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Constanța) au fost desemnate drept centre regionale de depozitare.

Totodată, MApN va asigura transportul dozelor de vaccin cu mijloace terestre și aeriene, de la sosirea în țară a acestora către centrele regionale de depozitare și va sprijini distribuția către centrele vaccinare din țară și echipele de vaccinare cu resursă umană calificată, se mai arată în comunicat.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!