Calificare pe „burta goală” » „Pancone”: „Suntem neplătiţi de când suntem la Iaşi!”

Calificare pe „burta goală” » „Pancone”: „Suntem neplătiţi de când suntem la Iaşi!”

Daniel Pancu, antrenorul principal al formației Poli Iași, a declarat că accederea în optimile de finaă ale Cupei României în urma victoriei pe care echipa sa a obținut-o în Gruia cu CFR Cluj, scor 1-0, reprezintă o performanță incredibilă având în vedere contextul în care a fost obțiută.

„Pancone” susține că de când a preluat-o pe Poli în august, la Iași nu s-au plătit salariile.

„E o victorie meritată, suferinţa jucătorilor, faptul că suntem neplătiţi de când suntem la Iaşi, modul în care se antrenează, până la urmă trebuia să vină şi răsplata. CFR a început cu multe rezerve. Pentru moralul nostru, pentru încrederea noastră, e bine. Vom vedea… Duminică jucăm din nou cu ei, îi vom prinde din nou puţin obosiţi. Ne dorim să câştige cu ŢSKA, după care să joace meciul decisiv în Elveţia. Starea lor de oboseală va fi de luat în seamă, e important. Jocul l-am gândit prin a controla mijlocul terenului. Nu am avut superioritate, pentru că joacă mult cu minge lungă. Am făcut câteva greşeli în prima repriză, am încercat să ieşim cu pase din apărare şi am considerat că avem nevoie de doi atacanţi. Ei fac bine pressing”, a declarat Daniel Pancu, antrenorul principal al formației Poli Iași.

În optimi s-au calificat până acum opt echipe de Liga I, Chindia Târgovişte, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Dinamo, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, Poli Iaşi şi FCSB, după ce Gloria Buzău a anunţat ca nu va putea juca meciul de astăzi din cauza COVID-19, dar şi şapte echipe de ligă secundă, Turris Turnu Măgurele, ASU Poli Timişoara, Dunărea Călăraşi, Farul Constanţa, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti și Universitatea Cluj.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Se caută motanul Simba! A supraviețuit accidentului tragic din Vâlcea, dar a dispărut fără urmă. Are probleme grave de sănătate
Click.ro
Se caută motanul Simba! A supraviețuit accidentului tragic din Vâlcea, dar a dispărut fără urmă. Are probleme grave de sănătate
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta