Un jurnalist iranian disident, condamnat pentru instigare la violenţă, a fost executat

Un jurnalist iranian disident, condamnat pentru instigare la violenţă, a fost executat

Ruhollah Zam, jurnalistul iranian disident, condamnat pentru instigare la violenţă în timpul demonstraţiilor anti-guvernamentale din 2017, a fost executat sâmbătă.

Anunțul a fost făcut de televiziunea iraniană de stat și confirmată de Curtea Supremă a Iranului. Zam care a fost prins în 2019 după mai mulţi ani în care s-a aflat în exil. El era cunoscut pentru canalul Amadnews de pe Telegram, care era urmărit de peste 1 milion de utilizatori.

Postul Seda va Sima a anunţat sâmbătă că Zam, „directorul reţelei contrarevoluţionare Amadnews, a fost spânzurat în această dimineaţă”.

Franța condamnă gestul iranienilor

Mai multe grupuri militante, dar și Franța au condamnat decizia Curţii Supreme. Fiu al unui cleric pro-reformist şiit, Zam a fugit din Iran şi a primit azil în Franţa.

În octombrie 2019, Gărzile Revoluţionare ale Iranului i-au întins o cursă lui Zam şi l-au capturat. Contul Amadnews a fost suspendat, în 2018, dar mai târziu a apărut sub un alt nume.

Oficialii iranieni au acuzat SUA, precum şi Arabia Saudită şi oponenţi ai guvernului aflaţi în exil că au aţâţat protestele care au început la finalul anului 2017 pe fondul dificultăţilor economice, scrie News.ro.

Citește și: Incidente în SUA! Șase răniți după ce o femeie a intrat cu mașina în mulțime, la o manifestație

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
„Suntem familie!”. Deea Cataramă, dezvăluiri sincere despre relația cu fosta cumnată după divorțul de Dinu Maxer
Click.ro
„Suntem familie!”. Deea Cataramă, dezvăluiri sincere despre relația cu fosta cumnată după divorțul de Dinu Maxer
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Digi 24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
go4it.ro
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Sanda Nicola, fost jurnalist, susținătoarea lui Geoană la prezidențiale și candidată pe listele Partidului România În Acțiune, adusă direct la șefia organizației PNL Sector 2. Cum explică Bolojan numirea și ce controverse ascunde biografia noii liberale
Gandul.ro