C. E. de Handbal Feminin: AICI, rezultatele de ieri + Programul celor două finale din Danemarca!

C. E. de Handbal Feminin: AICI, rezultatele de ieri + Programul celor două finale din Danemarca!

În ziua precedentă au avut loc 3 partide la Campionatul European de Handbal Feminin din Danemarca. În urma acestora, am aflat numele celor două finaliste.

Rezultatele înregistrate ieri

Primul meci al zilei a avut loc de la ora 16:30 și le-a pus față în față pe Rusia și Olanda. Cele două selecționate s-au luptat pentru poziția cu numărul 5 la finele Campionatului European de Handbal din Danemarca. Conform calculelor hârtiei, naționala Rusiei a reușit să se impună fără drept de apel, scor 33-27. Rusoiacele nu le-au acordat nici o șansă adversarelor, câștigând ambele acte: 18-13 în prima repriză și 15-14 în repriza a doua.

În continuare, de la ora 19:00, a avut loc prima semifinală, cea dinre Franța și Croația. Trupa din „Hexagon” a reușit să se impună cu 30-19, ex-iugoslavele fiind învinse în primul rând în urma jocului catastrofal din prima repriză, în care nu au reușit să puncteze decât de 5 ori!

Ultimul duel de vineri s-a disputat de la ora 21:30. Confruntarea 100% nordică, dintre Norvegia și Danemarca a fost una extrem de spectaculoasa. În ciuda faptului că danezele au intrat în avantaj la cabine, scor 13-10, norvegiencele au reușit să se impună în final fără emoții, scor 27-24.

Programul ultimelor meciuri de la CE din Danemarca

D 16:30: Croația – Danemarca (Finala mică);
D 19:00: Franța – Norvegia (Finala mare).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!