Declarațiile asistentei căreia i s-a administrat primul vaccin anti-covid din România: „Este cel mai nedureros pe care l-am făcut vreodată”

Declarațiile asistentei căreia i s-a administrat primul vaccin anti-covid din România: „Este cel mai nedureros pe care l-am făcut vreodată”

Asistenta în vârstă de 26 de ani, angajată a Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a oferit declarații de presă, după ce a primit prima doză din România a vaccinului anti-covid.

Mihaela Anghel lucrează în unitatea medicală amintită mai sus de patru ani și a făcut parte din echipa care a preluat primul pacient din țară confirmat cu virusul SARS-CoV-2, pe 27 februarie.

Citește și: În cât timp de la vaccinare devii imun la COVID-19

„Cred că a fost cea mai mare emoție pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această țară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur și simplu am spus da și am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”, a declarat Mihaela Anghel, prima asistentă vaccinată din România.

Sfaturile asistentei pentru români

Tânăra a avut de transmis un mesaj și pentru cei care nu vor să fie vaccinați sau nu sunt siguri de această procedură. „Le transmit să deschidă bine ochii și să vină să se vaccineze și să scăpăm de greutatea asta care ne apasă pe toți și să nu mai aștepte ei sau cei dragi să se îmbolnăvească pentru a înțelege că există această boală”.

Mai mult, asistenta medicală a declarat că în cele 10 luni de pandemie, nu a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2. „Simt și sper că este începutul sfârșitului acestei pandemii. Sper din tot sufletul să ne putem relua activitățile obișnuite. Când am venit astăzi aici m-am gândit că în scurt timp o să scăpăm de această problemă și că o să fim din nou fericiți, pentru că fericirea noastră s-a cam distrus odată cu această pandemie”.

Cea de-a doua doză de vaccin le va fi administrată cadrelor medicale în următoarele 21 de zile. „Urmează să primesc următoarea doză în următoarele 21 de zile. Nu am stat deloc pe gânduri, când am auzit că vine vaccinul m-am gândit să mă vaccinez pentru că nu vreau să-i îmbolnăvesc pe cei dragi”, a mai spus asistenta.

Nu rata: Președintele României și premierul vor fi vaccinați anti-COVID-19

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea