Vești bune de la Guvern. Alocațiile cresc cu 10% din ianuarie, punctul de pensie cu 8% în septembrie

Guvernul vrea ca din septembrie 2021 să majoreze alocațiile cu 10 la sută de la 1 ianuarie și cu alte zece procente din luna august, iar punctul de pensie va crește cu 8 la sută.

Astfel, potrivit surselor Digi24, veniturile bugetarilor (sporuri, indemnizații, salarii etc.) vor fi plafonate pentru o perioadă de 2-3 luni, timp în care se va face o analiză, întrucât în momentul de față sunt discrepanțe între banii pe care îi primesc bugetarii.

Ce se întâmplă cu profesorii

Mai mult, în ceea ce-i privește pe profesori, majorarea de salarii promisă va fi și ea amânată, probabil până în decembrie 2021. Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, după ședința de guvern, că se lucrează la o soluție prin care anumite categorii ale populației, afectate de pandemie, vor putea să-și amâne în continuare plata ratelor la bănci.

Surse politice au declarat pentru aceeași sursă că această facilitate va fi acordată în special angajaților din domeniul HoReCa.

Citește și: Fiica ex-președintelui a scăpat de “febra” shoppingului de Sărbători. EBA, la cea mai scurtă “sesiune” de cumpărături din istorie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24

Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro

Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania