Doliu în lumea universitară din Iași. A murit profesorul Mihai Remus Șaramet

Unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași, Mihai Remus Șaramet, a încetat din viața, miercuri, după o lungă suferință.

Tatăl economistului Bogdan Şaramet, actualul manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iaşi şi fost subprefect, s-a născut la data de 14 martie 1947 în Bucureşti.

Acesta a predat ani la rând la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geologie, scrie bzi.

Cine a fost prof. univ. Mihai Remus Șaramet

Profesorul a urmat Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Bucureşti. În anul 2012, Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a conferit titlul de Professor Emeritus prof. univ. Remus Mihai Șaramet.

A frecventat de asemenea „Institutul de Petrol şi Gaze” din Bucureşti, Facultatea de Forajul Sondelor şi Exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze, promoţia 1974.

A fost doctor din anul 2001 în domeniul Mine, Petrol şi Gaze, cu disertatia „Contribuţii la perfecţionarea metodelor de evaluare în condiţii de incertitudine a zonelor potenţiale şi a acumulărilor noi de hidrocarburi”, mai scrie sursa citată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24

Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro

Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania