Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Găeşti. Localnicii au fost evacuați de urgență | FOTO

Oamenii dintr-un bloc din orașul Găești și-au văzut moartea cu ochii astăzi. O explozie s-a produs într-unul dintre apartamente, iar în urma deflagrației a izbucnit un incendiu. Locatarii au ieșit speriați din casele care au fost avariate. În urma incidentului nefericit, un bărbat a ajuns la spital.

Citește și: Ce mesaj a postat Maria Albu înainte să se sinucidă într-o pădure din Iași: “Depresia majoră sau alte tulburări sunt probleme grave de sănătate publică”

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Găeşti

Explozia puternică s-a produs în zorii acestei zile la un apartament situat la etajul doi al unui bloc din Găești. Din nefericire, ulterior, s-a aprins focul, iar pompierii au intervenit de urgență.

“Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost alertaţi despre producerea unei explozii urmată de incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuinţe din oraşul Găeşti. La locul evenimentului salvatorii găeşteni s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de ambulanţă SMURD. Pompierii au localizat şi lichidat rapid incendiul, iar pentru siguranţa lor, toţi locatarii imobilului (38 persoane) au fost evacuaţi”, au declarat oficialii din cadrul ISU Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

ISU Dâmboviţa mai anunţă că, la faţa locului, pe lângă pompieri sunt prezenţi şi reprezentanţi de la companiile de gaze şi electricitate, de la Primăria Găeşti şi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, efectuându-se cercetări pentru evaluarea pagubelor şi stabilirea cauzei probabile a producerii evenimentului.

Nu rata: Dustin Diamond, diagnosticat cu cancer în stadiul 4. Actorul care l-a interpretat pe Screech în “Salvați de clopoțel” este internat: “Gânduri pozitive și rugăciuni”

În urma producerii deflagraţiei, un bărbat de 48 de ani a fost rănit, iar un echipaj de ambulanță SAJ l-a preluat și transportat la spital.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli