Când Marseille a fost la câteva clipe de glorie

Anii ’90 au reprezentat momentul în care fotbalul francez a spart gheața, reușind să triumfe pentru prima oară în cupele europene grație lui Olympique Marseille, în 1993. Sub patronatul lui Bernard Tapie, OM a devenit forța dominantă în Hexagon, câștigând patru titluri consecutive, între 1989 și 1992.

Marele vis al lui Tapie, însă, era să triumfe în Cupa Campionilor Europeni, iar în 1991 a fost la un pas de a-l transforma în realitate. Numai că Marseille a pierdut, la penalty-uri, finala cu Steaua Roșie a lui Miodrag Belodedici, Dejan Savicevic, Sinisa Mihajlovic, Vladimir Jugovic și Darko Pancev. Doi ani mai târziu, Olympique dădea marea lovitură, învingând Milanul cu 1-0 prin golul lui Basile Boli și aducând Franței primul trofeu continental.

Avea să rămână și singurul până astăzi întrucât în 1994, Marseille a fost retrogradată disciplinar în liga secundă, în urma scandalului meciului trucat cu Valenciennes, iar Bernard Tapie a fost condamnat la închisoare. În 1996, OM a revenit în Ligue 1 sub conducerea lui Robert Louis-Dreyfus, iar doi ani mai târziu, s-a clasat pe locul al patrulea, obținând calificarea în Cupa UEFA.

Sezonul 1998-1999 a fost unul al marilor ambiții pentru Marseille, care a făcut o spectaculoasă campanie de transferuri. Astfel, pe Velodrome au sosit: portarul Stephane Porato, de la AS Monaco, mijlocașii Jocelyn Gourvennec, de la Nantes, Peter Luccin, de la Bordeaux, Daniel Bravo, de la Lyon și Robert Pires, care terminase stagiunea anterioară ca vicecampion al Franței cu FC Metz, plus atacanții de top Fabrizio Ravanelli, adus de la Middlesbrough, Florian Maurice, de la rivala Paris Saint-Germain, și Christophe Dugarry, de la Barcelona. Ei s-au alăturat unui lot din care mai făceau parte Andreas Kopke, William Galas, Pierre Issa, Cyril Domoraud, Eric Roy, Titi Camara, dar mai ales proaspătul campion mondial Laurent Blanc, astfel că orice alt rezultat decât ratarea titlului ar fi fost considerat un eșec.

Condusă de pe bancă de Rolland Courbis, Marseille a început lansat anul, cu trei victorii în primele trei runde, antologic fiind succesul cu Montpellier de acasă, cu 5-4, care a anunțat fibra specială a acestei echipe. După 35 de minute, oaspeții conduceau cu 4-0, dar OM a reușit un come-back fantastic, datorat în mare măsură lui Dugarry, intrat la pauză și care a reaprins speranțele pe Velodrome. Acesta a reușit o dublă și a contribuit din plin la răsturnarea scorului la 5-4 în ultimele 30 de minute, celelalte goluri fiind marcate de Maurice, Roy și Laurent Blanc, care a adus victoria în minutul 90 din penalty.

La jumătatea campionatului, Marseille ocupa locul secund, în urma lui Bordeaux, care avea un golaveraj superior, astfel că duelul direct din etapa a 22-a se anunța ca o finală pentru titlu. Pe Parc Lescure, girondinii au fost net superiori, administrându-i lui Olympique o corecție severă, 4-1, după dubla lui Wiltord și golurile lui Micoud și Laslandes, respectiv Dugarry.

Dacă Rolland Courbis nu a acordat o atenție prea mare cupelor naționale, echipa fiind eliminată din fazele incipiente și în Cupa Ligii și în Cupa Franței, în schimb, parcursul din Cupa UEFA a renăscut visele de glorie în Europa.

După 2-2 și 4-0 în primul tur cu Sigma Olomouc, Marseille a eliminat-o pe Werder Bremen cu scorul general de 4-3, apoi a trecut de AS Monaco, după 2-2 în Principat și 1-0 acasă. În sferturile de finală, OM a învins-o pe Celta Vigo, cu 2-1 la general, apoi în penultimul act, a înfruntat-o pe Bologna. După 0-0 pe Velodrome, Marseille a fost în pericol de a părăsi competiția până în ultimele minute întrucât emilienii au condus cu 1-0 încă din minutul 18, dar salvarea a venit tot de la Laurent Blanc, care a transformat un penalty în minutul 86 și a readus-o pe OM într-o finală europeană, la șase ani după triumful de la Munchen în fața Milanului.

În acest timp, lupta pentru titlu devenea tot mai ascuțită, iar trupa lui Courbis era în pole-position înaintea asaltului final. Însă tocmai când Marseille trebuia să arate cea mai bună formă, echipa a început să dea rateuri, mai ales după ce a pierdut câțiva dintre oamenii de bază din cauza unor accidentări sau suspendări. Astfel, seria negativă dintre rundele 30 și 32, în care le-a înfruntat pe Lens, campioana en-titre, Lyon și PSG și încheiată cu un singur punct, s-a dovedit decisivă în stabilirea noii regine a Franței. Parisul s-a dovedit arbitrul acestei bătălii incredibile pentru supremație în Hexagon. Cu un Marco Simone supermotivat, PSG i-a administrat lui Marseille primul eșec în Le Classique din ultimul deceniu, 2-1 pe Parc des Princes, apoi, în runda finală, a primit vizita lui Bordeaux, care avea un punct in fața lui OM.

Les Marseillais au câștigat ultimele lor două jocuri cu 1-0, împotriva lui Auxerre și Nantes, și își puneau toate speranțele în onestitatea celor de la Paris Saint-Germain. În minutul 90 al ultimei etape, scorul dintre PSG și Bordeaux era egal, 2-2, după o prestație remarcabilă între buturi a lui Bernard Lama, iar Marseille era campioană. Numai că în ultimele secunde ale prelungirilor, Pascal Feindouno a adus victoria echipei antrenate de Elie Baup și titlul își schimba destinația, virând dinspre Marseille către Bordeaux.

Olympique rata, așadar, titlul în ultima clipă, plătind scump pentru ineficiența în cele mai importante partide întrucât a luat doar câte un punct din dublele cu Bordeaux, Lyon și PSG. Dezamăgirea acestei ratări s-a răsfrânt și asupra finalei Cupei UEFA disputate la Moscova, împotriva Parmei.

Marseille nu a putut conta în acel joc pe Gallas, Luccin, Ravanelli și Dugarry si a pierdut clar cu 3-0, dupa 2-0 la pauză. Astfel, OM a terminat sezonul fără vreun trofeu, după ce a fost la doar câteva secunde de glorie.