Amenințare cu bombă la Washington, în ziua învestirii lui Joe Biden. Curtea Supremă a fost verificată de geniști

Amenințare cu bombă la Washington, în ziua învestirii lui Joe Biden. Curtea Supremă a fost verificată de geniști

Este stare de alertă Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii, după ce a fost anunțată o amenințare cu bombă chiar înainte de ceremonia depunerii jurământului lui Joe Biden. Clădirea nu a fost evacuată de polițiști, dar s-a creat un perimetru de securitate și au fost așteptați geniștii.

Amenințare cu bombă la Washington, în ziua învestirii lui Joe Biden

Inițial, Alexander Marquardt, jurnalist la CNN, a anunțat evacuarea Curții Supreme SUA, însă ulterior, a revenit cu precizări într-o postare pe Twitter. Clădirea ar fi fost, de fapt, închisă publicului din cauza virusului SARS-CoV2.

Într-un alt mesaj, Alexander Marquardt a precizat alte noutăți: “Un oficial al Curții Supreme i-a spus Arianei de Vogue, jurnalistă la CCN că «instituția a primit o amenințare cu bombă, clădirea și împrejurimile ei au fost verificate. Totuși, clădirea nu a fost evacuată»”.

Sediul Curţii Supreme se află peste drum de Capitoliu, sediul Congresului, unde preşedintele ales Joe Biden urmează să depună jurământul.

Nu rata: Lady Gaga şi Jennifer Lopez vor cânta la ceremonia de învestire a lui Joe Biden! Donald Trump a anunţat că nu va fi prezent la eveniment

Conform mărturiilor jurnalistului de la CNN, prezenţa militarilor din Garda naţională, armata americană de rezervă, a crescut în zona Curţii Supreme.

 

Sursa foto: Twitter / Nicole Glass

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă