Croitoru, surprins de victoria categorică cu Dinamo: „Nu mă gândeam la acest scor!”

Croitoru, surprins de victoria categorică cu Dinamo: „Nu mă gândeam la acest scor!”

Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, s-a arătat surprins de proporțiile scorului cu care echipa sa s-a impus în duelul cu Dinamo, 4-0 (3-0). Tehnicianul moldovenilor a afirmat că după desfășurarea ostilităților din teren, scorul ar fi putut fi mult mai mare. 

„Nu mă gândeam că o să fie o victorie atât de categorică, pe lângă aceste 4 goluri, cred că mai puteam marca cel puţin atâtea.S-a văzut intrarea lui Keyta, s-a văzut schimbarea de atitudine faţă de primul joc pentru că la Iaşi nu a fost, dar cei care au intrat au făcut-o destul de bine la Iaşi. Avem nevoie de Keyta, el când a avut nevoie de noi, am fost aici, l-am ajutat şi e normal ca ajutorul să fie reciproc. Bineînţeles că rămâne, am spus că dacă nu pleacă acum, nu mai pleacă, iar singurul care se poate transfera şi are dată clară e Chindriş. Dacă nu se transferă până la 1 februarie, nu mai pleacă. De aceea am hotărât la acest meci să joc cu Şeroni, pentru că a făcut-o foarte bine, să joace titular. Nu e nimeni bătut în cuie să fie în primul «11»”, a declarat Marius Croitoru.

În urma acestui succes, FC Botoșani a urcat pe locul 7 cu 24 de puncte, apropiindu-se la două puncte de locul 6 ocupat de Academica Clinceni. Cele două vor avea meci direct la mijlocul acestei săptămâni, miercuri de la ora 14:30 în cadrul rundei a 19-a. De partea cealaltă, Dinamo a căzut pe locul 11 cu 19 puncte, „câinii” urmând a juca tot miercuri dar de la ora 20:00 pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaș.

Program etapa a 18-a Liga 1

Chindia Târgoviște – Academica Clinceni 2-1
FCSB – FC Voluntari 2-1
Sepsi OSK – Astra Girgiu 4-1
UTA – FC Argeș 1-2
Universitatea – Viitorul 1-1
Gaz Metan Mediaș – Poli Iași 2-1
FC Botoșani – Dinamo 4-0
Luni, 25 ianuarie
ora 20:30 FC Hermannstadt – CFR Cluj

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!