Sfaturi pentru profesori după redeschiderea școlilor. Medicul Radu Ciornei: „Masca e superputerea!”

Sfaturi pentru profesori după redeschiderea școlilor. Medicul Radu Ciornei: „Masca e superputerea!”
Foto simbol (sursa foto Hepta)

Medicul Radu Ciornei, specialist imunologie, le explică profesorilor ce trebuie să facă, începând de luni, atunci când elevii se întorc la școală, pentru a îi proteja pe cei mici, dar și pe ei, de noul coronavirus.

Specialistul a declarat, în cadrul unui interviu televizat, că purtarea măștii în mod corespunzător este o măsură foarte eficientă. Totodată, acesta a explicat faptul că folosirea dezinfectantului de către mai multe persoane aflate în aceeași încăpere ar putea duce la crearea de vapori toxici. O alternativă ar fi folosirea lămpilor UV.

Declarațiile medicului:

„Nu sunt de acord cu masuri de genul mutatul mobilierului cu câțiva centimetri mai încolo pentru ca și asa nu prea este loc și nu vom găsi săli de clasă în care să mutam mobilierul cu un metru.

Eu cred ca în aceste zile, profesorii ar trebui să urmărească purtatul corect al măștii, pentru ca școală ase desfășoară în spațiu închis și în momentul în care spațiul este închis, ventilația este proastă.

Prin vorbire acești aerosoli ajung în aer. Purtând masca putem să oprim între 70 și 95% dintre aerosolii potențiali infectanți. Masca este superputerea. Purtarea corectă a măștii este principalul lucru cu care putem lupta împotriva bolii.

Eu sunt în favoarea unei dezinfecții a mâinilor, dar nu cu cantități imense de dezinfectant pentru că pot provoca vapori toxici. Dacă copiii își dau cu dezinfectant pe mâini în exces în clasă, vaporii pot deveni toxici.

De 7-8 luni am fost avocatul folosirii lămpilor cu ultraviolete si al aerisii pentru că este o boală cu transmitere principal aerogenă și lămpile cu ultraviolete pot fi folosite în mod continuu.

Există lămpi care pot fi folosite în momentul în care elevii părăsesc clasa și cele care pot fi folosite constant cât timp elevii sunt chiar în clasă”, a declarat medicul Radu Ciornei, la B1TV.

Elevii vor reveni în bănci începând de luni, 8 februarie, iar unitățile școlare sunt pregătite intens pentru a respecta indicațiile din ordinul comun al Ministerului Educației și cel al Sănătății astfel încât copiii să fie în siguranță în unitățile școlare.

Citește și: Medicul care a suferit o reacție adversă puternică la vaccin, povestește calvarul prin care a trecut: „Eram puternică și sănătoasă, dar…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!