Acasă » Trending » Doliu în mediul universitar din București. Un profesor cunoscut de la ASE a încetat din viață. Avea 69 de ani

Doliu în mediul universitar din București. Un profesor cunoscut de la ASE a încetat din viață. Avea 69 de ani

De: Marie Călin 08/02/2021 | 10:04
Doliu în mediul universitar din București. Un profesor cunoscut de la ASE a încetat din viață. Avea 69 de ani

Vergil Voineagu, fostul președinte al Institutului Naţional de Statistică, a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. El a condus instituția între (2005-2013) și catedra de statistică a ASE-ului (1999-2013). 

Tristul anunț a fost făcut de către Tudorel Andrei, actual președinte al institutului. El nu a precizat și cauza decesului. Vergil Voineagu a fost și profesor universitar, la ASE.

„Am aflat cu adâncă tristețe vestea încetării din viață a profesorului universitar Vergil Voineagu, președinte al Institutului Național de Statistică în perioada 2005-2013. Ca profesor, fost șef al Catedrei de Statistică în cadrul ASE București, ca șef al statisticii oficiale românești, s-a străduit pentru recunoașterea importanței sociale a științei și profesiei de statistician, a rolului lor în edificarea unui model de dezvoltare întemeiat pe cunoaștere și valoare.

În aceste momente grele, suntem cu totul alături de familie în durerea pricinuită de marea sa pierdere.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, se arată într-un mesaj transmis de INS şi semnat de Tudorel Andrei, președinte al Institutului Național de Statistică.

Cine a fost Vergil Voineagu

Vergil Voineagu s-a născut la 13 ianuarie 1952, în localitatea Pantelimonu, din judeţul Constanţa. A absolvit Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică şi era doctor în economie, specializarea Statistică economică şi socială.

Şi-a început activitatea profesională în anul 1976 la ICE „Tehnoimport-export”, iar din 1979 a devenit asistent universitar la Catedra de Statistică din cadrul Academiei de Studii Economice.

Din anul 1997 a devenit profesor universitar la Catedra de Statistică şi Econometrie, pe care a condus-o în perioada 1999-2013. A fost membru al Institutului Internaţional de Statistică, precum şi în alte asociaţii internaţionale.

De-a lungul carierei a publicat peste 80 de cărţi, monografii, materiale de studiu şi peste 25 de articole în reviste ştiinţifice cotate în baze internaţionale.

Citește și: Doliu în lumea politică din Hunedoara. Primarul Mircea Pătrânjan a murit la vârsta de 72 de ani. A fost ales de șapte ori consecutiv ca edil al comunei Romos

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic
CUTREMUR de Florii, în zona Vrancea/Ce trebuie să faci în cazul producerii unui seism puternic
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf
Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport,...
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Creatura rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Au crezut că este o mutație genetică
Creatura rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Au crezut că este o mutație...
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii locului te pot duce până acolo. A mai rămas doar biserica, unde se țin slujbe pentru morți
I s-a spus localitatea fantomă din România. A fost ștearsă de pe hartă, dar bătrânii...
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
Rețetă tradițională de plachie de crap. Nu durează mult să faci un pește sănătos și gustos
Rețetă tradițională de plachie de crap. Nu durează mult să faci un pește sănătos și...
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
Motivul pentru care Paula Seling a vrut să plece definitiv din România: ”Drumul meu era hărăzit”
Motivul pentru care Paula Seling a vrut să plece definitiv din România: ”Drumul meu era...
Continuă războiul pe averea lui Ion Dolănescu. Frații Ionuț și Dragoș, la cuțite: „Nu duce deloc spre neamul lui tata. Maria Ciobanu știe de ce”
Continuă războiul pe averea lui Ion Dolănescu. Frații Ionuț și Dragoș, la cuțite: „Nu duce...
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 28 aprilie 2024. Gemenii trebuie să fie sinceri
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 28 aprilie 2024. Gemenii trebuie să fie sinceri
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să...