Călătoria groazei! La Galați, un autobuz, cu zeci de oameni în interior, a luat foc în timpul mersului

Autobuzul a fost evacuat la timp

Un autobuz cu zeci de persoane în interior a luat foc, în timpul mersului, pe un drum public din Galați. Din fericire, cei care se aflau la bord reușit să coboare și nu au fost persoane rănite.

Autobuzul a ars în întregime. Șoferul a plecat dintr-o stație și după ce a a văzut că partea din spatele mașinii a luat foc, a oprit autobuzul, notează Mediafax.

La fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor care au stins focul. Totuși, autobuzul a ars în totalitate, cauza probabilă fiind un scurtcircuit la motor.

Același fel de incident, înregistrat și la Brașov

În urmă cu câteva luni, un autobuz era cuprins de flăcări, în Gara Brașov. Călătorii au ieșit singuri, iar bagajele lor au fost scoase de către pompieri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că cei aflați în autobuz au reușit să iasă la timp.

Incendiul a izbucnit la motor, iar autobuzul se afla în zona Gării Brașov, potrivit informațiilor oferite de ISU Brașov.

În autobuz se aflau aproximativ 10 persoane care au ieșit singure. De asemenea, câteva bagaje aparținând călătorilor, rămase în autobuz, au fost scoase de către pompieri.

Citește și: Incendiu la o casă din Timișoara! Flăcările au izbucnit la primele ore ale dimineții. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24

Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro

Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania