Acasă » Trending » Italia rămâne închisă până în luna mai. Ce se întâmplă cu școlile

Italia rămâne închisă până în luna mai. Ce se întâmplă cu școlile

De: Daria Popa 27/03/2021 | 17:45
Italia rămâne închisă până în luna mai. Ce se întâmplă cu școlile

Autoritățile din Italia au anunțat că țara va rămâne în carantină până în luna mai. În toată perioada lockdown-ului se impun restricții dure, menite să scadă numărul mare de infectări din ultima perioadă, care au dus la situația de față.

De luni intră în vigoare noile restricții pentru Italia, în contextul în care peste jumătate din țară va fi în scenariul roșu.

Carantina va fi valabilă până în luna mai, atunci când se preconizează că măsurile impuse se vor mai relaxa. Paștele catolic va avea loc, anul acesta, pe data de 4 aprilie, însă restricțiile vor rămâne în vigoare chiar și după sărbătoare.

„Măsurile adoptate până acum ne-au dat primul semn de încetinire a contaminărilor, dar situația este încă delicată”, a declarat ministrul sănătății, Roberto Speranza. Cu toate că multe dintre zonele din Italia sunt în scenariu roșu, toate școlile se vor deschide, fără nicio excepție. În Italia s-au raportat până acum 3.488.619 de cazuri de coronavirus și 107.256 de decese din cauza coronavirusului.

În România s-au înregistrat azi 5.869 cazuri noi

Coronavirus România, 27 martie. 5.869 de cazuri noi s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până sâmbătă, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

834.162 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.869 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.175 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Iluzie optică virală | Găsiți iepurașul de Paște ascuns în această fotografie!
Iluzie optică virală | Găsiți iepurașul de Paște ascuns în această fotografie!
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Ronald Gavril, GOL în pat lângă ea: „Viața se trăiește”! Reacția Anamariei Prodan când a văzut
Ronald Gavril, GOL în pat lângă ea: „Viața se trăiește”! Reacția Anamariei Prodan când a...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Ai contract la Hidroelectrica? Anunțul momentului despre plata facturii, ce se întâmplă cu tariful la energie electrică. Toți clienții trebuie să știe
Ai contract la Hidroelectrica? Anunțul momentului despre plata facturii, ce se întâmplă cu tariful la...
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două ingrediente
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două...
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja pe card
S-a decis plata a câte 1400 LEI de persoană în România. Banii au intrat deja...
Simona Gherghe a lăsat televiziunea şi pune familia pe primul loc. Anunţ pe Facebook
Simona Gherghe a lăsat televiziunea şi pune familia pe primul loc. Anunţ pe Facebook
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Dușmani din cauza moștenirii. Copiii lui Adrian Păunescu se ceartă pe avere
Dușmani din cauza moștenirii. Copiii lui Adrian Păunescu se ceartă pe avere
Surpriză! Pe ce dată va fi PAȘTELE ortodox în 2025. Foarte rar se întâmplă acest lucru
Surpriză! Pe ce dată va fi PAȘTELE ortodox în 2025. Foarte rar se întâmplă acest...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Cătălin Botezatu, declarație emoționantă despre Bianca Drăgușanu: A făcut şi mai multe greşeli, dar o voi iubi toată viaţa mea
Cătălin Botezatu, declarație emoționantă despre Bianca Drăgușanu: A făcut şi mai multe greşeli, dar o...
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum și aceste beneficii
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum...