O tânără mămică a născut de două ori într-un an: ”Am cearcăne imense, dar sunt fericită”

O tânără mămică a născut de două ori într-un an: ”Am cearcăne imense, dar sunt fericită”

O tânără mămică a născut de două ori într-un an. Și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu sincer și a povestit despre experiența trăită.

Mereu și-a dorit să aibă o fetiță și un băiat. A vrut ca primul copil să fie băiețel, ca să o protejeze în viitor pe sora lui mai mică. Așa s-a întâmplat. I s-a îndeplinit cel mai mare vis, dar diferența de vârstă dintre copii, care credea că va fi mai mare, a fost doar de 11 luni.

La două luni după ce l-a adus pe lume pe băiețelul ei, tânăra a rămas din nou însărcinată. Lumea din jur a sfătuit-o să renunțe la copil, așa că și-a făcut programare la trei clinici diferite pentru a face avort. N-a putut însă. Simțea că va avea o fetiță și a decis să ducă sarcina până la capăt.

”Îmi era frică că băiatul va fi gelos, dar m-am încurajat singură, gândindu-mă că va fi prea mic când se va naște sora lui și că nu va simți diferența așa de mult. M-am înșelat amarnic. Greu a fost mereu. Și când eram gravidă în opt luni și trebuia să îl plimb de mânuțe pentru că voia să învețe să meargă, și când eram lăuză, iar băiatul voia să ne jucăm și nu îl puteam refuza.

Soțul lucra mult, dar când nu lucra, era cot la cot cu mine de obosit cu copiii. Cine încă crede că e cel mai bine și cel mai ușor să te ajute partenerul cu copiii și atât, se înșală. Cu o mamă, cu o soacră, te mai cerți, dar te împaci cu timpul. Cu soțul tău te cerți mereu, pentru cele mai mărunte lucruri, oboseala și stresul cad pe el.

Băiatul voia din ce în ce mai mult în brațe, resimțind gelozia, iar eu nu am vrut să sufere, așa că îl luam, dar îl lăsam jos când plângea sora lui. Îi mângâiam fruntea să îl adorm, și cu un picior încercam să îi schimb traiectoria surorii lui, care se îndrepta către marginea patului repede, rugându-mă să nu înceapă să plângă să îl trezească.

Uneori, adormea ea în brațele mele în timp ce eram cu el de mână, și atunci când nu mai voia să meargă și se tăvălea pe jos de plâns, trebuia să îl iau cu o mână în brațe. Pe fată am învățat-o să adoarmă în brațe, plimbată, că să nu îl trezească pe băiat, care adormea primul. După două nașteri într-un an, nu îmi mai simțeam mijlocul, și când îl simțeam muream de durere”, a povestit mămica pentru  totuldespremame.ro.

I-a fost greu la început, dar nu regretă aboslut nimic! Tânăra mămică a învățat să treacă peste orice obstacol, de dragul celor două minuni din viața ei. Se declară o femeie împlinită, în ciuda nopților nedormite.

”Pentru mine nu există „Nu am timp de mine sau să mă întâlnesc cu fetele” sau „Nu am timp să mă mai duc măcar o oră la sală” sau „Vine weekendul, mergeți la bunici”. Există doar „Poate reușesc în seara asta, după ce adorm copiii, să fac un duș”.

Acum sunt o mămică cu cearcăne imense, dar foarte fericită, obosită, dar gata de joacă oricând. Și în zilele bune și în zilele grele mă uit la ei și mă gândesc că timpul ăsta ar fi trecut oricum, iar ei nu stau, ei cresc mereu și simt că nu am timp să mă bucur de ei când încă sunt bebeluși”, a mai mărturisit mămica.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
Click.ro
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Digi 24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
go4it.ro
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
S-au format adevărate cozi la patiseria din Amzei. Revoltați de postarea lui Niculușcă, bucureștenii au mers să susțină micuța afacere. Inclusiv Dan Teodorescu, solistul Taxi, era în mulțime: „Am venit de nervi și de poftă”. Nea Mihai vinde mii de merdenele, în timp ce la Mița Biciclista nu e nimeni
Gandul.ro