Dani Mocanu, primele declarații după ce a fost condamnat la închisoare cu executare! Fostul manelist trebuie să plătească și o amendă de 15.000 de lei

Dani Mocanu a fost rugat să comenteze decizia magistraților de la Judecătoria Pitești, care l-au condamnat la șase luni de închisoare după ce l-au găsit vinovat pentru instigare la ură şi discriminare împotriva femeilor. Pe lângă decizia de a fi trimis după gratii, fostul manelist a fost amendat cu 15.000 de lei în dosarul în care a fost anchetat pentru videoclipul melodiei “Curwa”.

Dani Mocanu, primele declarații după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare

În vârstă de 29 de ani, Dani Mocanu a fost contactat telefonic de un reporter de la Antena 1 căruia i-a răspuns. Apelul a fost unul destul de scurt și s-a încheiat cu promisiunea artistului că va reveni cu informații privind situația delicată în care se află.

“Revin eu cu un telefon, revin eu cu un telefon”, a spus  fostul manelist, relatează observatornews.ro.

Jurnalistul a încercat să-i adreseze o întrebare: “Voiam să te întreb cum vezi…”, dar Dani Mocanu l-a oprit și i-a spus: “Revin eu, revin eu”, după care a închis apelul.

Nu rata: Câte mii de euro a făcut Dani Mocanu doar din videoclipul melodiei care i-a adus condamnarea cu executare

Dani Mocanu, în mai multe anchete

Videoclipurile fostului cântăreț de manele au provocat anchete fără număr. În 2018, el a filmat un clip în care apar cinci mascaţi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa. Jandarmii care au jucat după cum le-a cântat controversatul artist sunt cercetaţi de Parchetul Militar.

Descoperă și: Dani Mocanu a spus cu câte femei a făcut amor. Manelistul este “rege” și în dormitor, nu doar pe YouTube | VIDEO

În vara anului trecut, Dani Mocanu a apărut într-un videoclip alături de un leu rănit. La scurt timp după izbucnirea scandalului, cântărețul a spus că rănile erau doar un “efect de machiaj” și că animalul a fost tratat ca un “bebeluș”. Polițiștii au descins în locuinţa sa, iar artistul a fost dus la audieri. Leul a fost găsit în locuinţa unui crescător.

Citește și: El este stăpânul leului din clipul lui Dani Mocanu. Are o întreagă menajerie, iar, în urmă cu 5 ani, unul dintre leii săi a sfâșiat o femeie

În ciuda problemelor cu legea, Dani Mocanu a fost de multe ori numărul 1 în trending-ul de pe YouTube-ul românesc.

Sursa foto: captură video Antena 1 & Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia