Salvamarii avertizează! În stațiunea Mamaia a crescut pericolul de înec

Salvamarii avertizează! În stațiunea Mamaia a crescut pericolul de înec
Salvamarii avertizează! În stațiunea Mamaia a crescut pericolul de înec ( sursa foto Shutterstock )

Salvamarii avertizează că, în urma lucrărilor de lărgirea a plajei în stațiunea Mamaia, posibilitatea de înec a crescut considerabil. 

Potrivit specialiștilor, acum, atunci când turiștii vor da de apa adâncă mult mai repede decât în trecut, iar acest lucru crează un pericol care nu a existat până acum.

„Atunci când văd steagul galben sau roșu arborat, să nu intre la imbăiere. Nu mai este ca în anii trecuți când mai intrau în zona în care apa avea 70 de cm, acum imediat la 15 metri apă sunt doi metri jumate”, a explicat Gabriel Culea, coordonator al salvamarilor din Mamaia, potrivit Antena 3.

Sfaturi pentru părinții

Părinții care au copii mici trebuie sfătuiți să viziteze mai mult sudul staţiunii, unde înnisiparea a avut loc acum 5-6 ani

„Situaţia necesită o mare vigilenţă a serviciului salvamar. Cel puţin un an de zile, cei care au copii mici ar putea să viziteze mai mult sudul staţiunii, unde înnisiparea a avut loc acum 5-6 ani. Efectele înnisipării zonelor de plajă vor avea efecte şi asupra vieţii subacvatice marine din zona costieră”, spune Răzvan Mateescu, cercetător ştiinţific INCDM.

Marea va reveni la loc

Totuși, specialiştii spun că situaţia e una temporară şi că, în timp, intrarea în mare va redeveni una lina

„Foişoarele salvamarilor vor fi mutate mai aproape pentru a ajunge rapid la cei care vor avea nevoie şi vor fi instalate şi panouri care îi vor avertiza de zonele cu potenţial pericol. Salvamarii vor patrula pe plaja cu ATV-uri pentru a reduce timpul de interventie in caz de pericol”, a precizat Nicuşor Buzgaru, director adjunct la Apele Române.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea