Calendar ortodox luni, 24 mai. Ce sărbătoare importantă este azi și ce nu trebuie să faci, sub nicio formă

Calendar ortodox luni, 24 mai. Ce sărbătoare importantă este azi și ce nu trebuie să faci, sub nicio formă

Astăzi este mare sărbătoare! În calendarul ortodox, la data de 24 mai, este pomenit, în fiecare an, Sfântul Simeon, cunoscut şi ca „cel din Muntele Minunat” sau Simeon Stâlpnicul.

Sfântul Cuvios Simeon s-a născut în Antiohia Siriei, în anul 522. La vârstă de 6 ani ajunge în pustie, la părintele Ioan. Prin purtarea de grijă a acestui părinte, s-a dat celor mai aspre nevoințe de postiri, privegheri și rugăciune. Acesta s-a stabilit pe un stâlp, acolo unde bucura oamenii cu cei 150 de psalmi şi multe alte cântări şi rugăciuni aducând slavă lui Dumnezeu.

Prin cântările sale, Sfântul Simeon vindeca cele mai cumplite boli, îmblânzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări și putea vedea ce este în sufletul oamenilor care veneau și-l ascultau.

Ce trebuie să respecți astăzi, cu sfințenie

În tradiția populară, Simeon Stâlpnicul e cel care susţine cerul şi pământul. El domneşte asupra vânturilor şi poate aduce cutremure. De aceea, ziua lui e foarte importantă şi trebuie respectată cu sfinţenie.

În această zi nu se calcă, nu se spală și nu se fac treburi casnice. Se mai spune și că cine se ceartă cu cineva azi sau face rele, o va ține așa toată săptămâna.

Cea mai puternică rugăciune pentru luminarea minții

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce Te‑ai sălăşluit şi ai luminat inimile celor douăzeci şi patru de bătrâni, ale sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli, ale sfinţilor apostoli şi evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan; Cel ce ai învăţat şi ai luminat pe Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, Însuţi şi acum, Doamne, luminează mintea și inima mea pentru rugăciunile preabinecuvântatei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci; ale cinstitului şi măritului prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfântului Apostol Matia; ale sfinţilor mucenici: Agapie, Procopie şi Filip şi ale tuturor sfinţilor, că preamărit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!