Roland Garros 2021: Cîrstea și Bogdan joacă mâine în turul trei!

Roland Garros

Ziua de mâine, vineri, va fi una mare pentru româncele de la Roland Garros! Țara noastră va avea două reprezentate în cadrul turului trei al turneului francez.

Roland Garros 2021: Cîrstea și Bogdan joacă în turul trei!

Prima româncă ce va intra în competiție este Sorana Cîrstea. Aceasta va juca nu mai devreme de ora 14:00 împotriva rusoaicei Daria Kasatkina. În timp ce Sori ocupă locul al 54-lea în clasamentul mondial, sportiva din Rusia se poziționează pe 37 în ierarhia mondială. Învingătoarea acestei dispute se va întâlni în faza următoare cu câștigătoarea partidei Zidansek – Siniakova.

În continuare, nu mai devreme de ora 17:30, va juca Ana Bogdan! Ocupanta locului 102 în clasamentul mondial, româncă va avea o misiune extrem de dificilă. Aceasta va fi nevoită să se înfrunte cu Paula Badosa, una dintre marile speranțe ale tenisului mondial. Actualmente număr 35 WTA, iberica, dacă o va învinge pe Bogdan, poate avea drum liber către fazele superioare ale turneului, deoarece în faza următoare ar putea da fie peste Hercog, fie peste Vondrousova!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

A mâncat sushi și a fost la un pas de moarte. Povestea tinerei care a făcut AVC și paralizie după o masă în oraș
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania