A vrut să trimită o fotografie ”obraznică” iubitului ei, însă a ajuns la profesorul ei. Cum a reacționat bărbatul

A vrut să trimită o fotografie ”obraznică” iubitului ei, însă a ajuns la profesorul ei. Cum a reacționat bărbatul

O tânără a trecut printr-o experiență ce a făcut-o să intre în pământ de rușine. Aceasta a vrut să trimită o fotografie obraznică iubitului ei, însă imaginea a ajuns la profesorul ei, lucru care a fost destul de grav.

O tânără din America a povestit pe rețelele de socializare ce greșeală enormă a făcut. Aceasta și-a început povestea spunând că iubitul și profesorul ei au aceleași prenume și sunt salvați unul lângă celălalt în telefonul ei – așa că marea eroare era la doar un pas să se întâmple.

Totul a plecat de la o carte pe care tânără o citea. Ea și iubitul ei au discutat despre o scenă din cartea respectivă, iar mai târziu femeia a vrut să reproducă episodul, când a găsit cartea într-o librărie. Doar că poza obraznică, însoțită de descrierea „Te rog, pedepsește-mă, tati” au ajuns la profesor ci nu la iubit.

„Am acest obicei de a vizita librăria locală în fiecare marți după facultate. Citisem această carte pe Google Play, care, la fel ca majoritatea cărților trashy, are o poveste simplă și erotică, un tip fără cămașă care leagă o fată în lenjerie roz.

Iubitul meu m-a văzut citind-o și a început să râdă de mine și de cărțile pe care le citesc, analizând fiecare părticică din ele. Exista un paragraf în care cei doi protagoniști joacă biliard și fata pierde, așa că îi spune tipului: te rog, pedepsește-mă, tati. Am găsit careta respectivă în librărie și am decis să o cumpăr.”, a spus tânăra.

După ce a cumpărat cartea și-a făcut o fotografie obraznică pe care a vrut să o trimită partenerului ei.

Ea a continuat: „Am decis să cumpăr această carte ca pe o glumă, i-am trimis o poză cu mine cu cartea și pasajul din ea.

„Te rog, pedepsește-mă, tati”

Însă, ceea ce se voia un joc intre iubiți s-a transformat repede într-o tragedie pentru că poza a ajuns la profesorul ei.

„Am ajuns să-i trimit fotografia profesorului meu pentru că numele lui a apărut mai întâi. Greșeală prostească, aș fi putut șterge nu? Dar nu mi-am dat seama de asta până nu am intrat într-un taxi și până atunci el deja văzuse mesajul.

Am fost terifiată pentru că ar fi putut să mă raporteze pentru încălcarea protocolului elev-profesor. Câteva minute mai târziu mi-am dat seama că singurul lucru pe care îl puteam face era să-mi cer scuze și să spun că a fost un accident. Așa că asta am făcut și el nu a răspuns până a doua zi. Când a făcut-o, a spus: Este foarte perturbator pentru relația sfântă elevul profesor și NU accept acest tip de comportament.

Probabil că de acum orele cu el o să fie mult mai ciudate.”, a mai spus tânăra.

 

Sursa foto: Getty Images

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
Gandul.ro
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!