După ce nu s-a bărbierit sau tuns timp de un an și jumătate, un englez a ajuns să arate ca Tom Hanks în Naufragiatul. FOTO

După ce nu s-a bărbierit sau tuns timp de un an și jumătate, un englez a ajuns să arate ca Tom Hanks în Naufragiatul. FOTO
Tom Hanks în Naufragiatrul (sursa foto: captură video din timpul peliculei)

Un bărbat din Londra, nu s-a mai bărbăierit încă dinantea începeri pandemiei, având în vedere că totul se închisese, iar acum a ajuns să arate ca actorul american Tom Hanks, în filmul Naufragiatul. 

Și în prezent, deși ar putea foarte ușor să renunțe la noul său look, englezul de 49 de ani este decis, prin prisma asemănării cu celebrul actor american să strângă bani pentru eroii din prima linie.

„Inițial am crezut că îmi voi lăsa părul pe față să crească măcar un an, apoi să scap de el, după ce vor termina campania pe care mi-am propus-o, adică să strâng £25,000, dar acum au trecut 15 luni și nu mă încumet să revin la look-ul meu anterior”, a declarat bărbatul, potrivit Mirror.

Sheridon Glenn, înainte și după ce nu s-a mai bărbierit (sursa foto Sheridon Glenn)

Despre filmul Naufragiatul

Naufragiatul (în engleză Cast Away) este o dramă cinematografică din 2000, regizată de Robert Zemeckis, cu Tom Hanks în rolul principal. Hanks a fost nominalizat la Premiile Oscar la secțiunea Cel mai bun actor în rol principal pentru performanța sa lăudată de critici.

Tom Hanks îl interpretează pe Chuck Noland, un angajat FedEx, a cărui viață – din punct de vedere personal cât și profesional – se derulează că un ceas. Carieră lui îl conduce deseori în locuri foarte îndepărtate și totodată departe de prietenă lui Kelly (Helen Hunt).

Existența monotonă a lui Chuck se sfârșește brusc atunci când după o prăbușire cu avionul se regăsește izolat pe o insula îndepărtată – naufragiat în cel mai dezolant loc imaginabil.

Practic smuls din comoditatea viețîi sale cotidiene, Chuck trebuie mai întâi să facă față nevoilor fundamentale de supraviețuire incluzând apă, hrană și adăpostul. La marginea lumii începe adevărată aventură.

După patru ani, soarta îi acordă lui Chuck o șansă de a găși drumul înapoi la civilizație, numai pentru a se confruntă cu o schimbare emoțională neașteptată. Abilitatea lui de a persevera și de a speră sunt produsul noii sale experiențe de viață.

Deși finalul poveștii lui Chuck nu este tocmai sfârșitul convențional american, el este –la fel că și în viață- plin de adevăr, compasiune și speranța, scrie Cinemagia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea