Francezii au ajuns la București în loc de Budapesta! Cum au comentat isprava

A fost rândul suporterilor francezi, șase la număr, să confunde capitalele României și Ungariei, după ce UEFA o făcuse în prealabil. Cei șase inși au vrut să vadă meciul Franța – Ungaria, care s-a desfășurat la Budapesta.

Doar că au confundat capitalele și s-au dus câteva sute de kilometri mai într-o parte! Aveau să vizioneze un alt meci, unde Austria a câștigat cu 1-0 și s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020. Cei şase tineri ar fi vrut să ajungă la meciul dintre Franţa şi Ungaria, care a avut loc pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020, scorul final fiind 1-1, cu ungurii deschizând scorul.

Francezii au ajuns la București în loc de Budapesta! Cum au comentat isprava

Norocul suporterilor francezi a fost prezenţa unui jurnalist român, Adi Munteanu de la Jurnalul, care i-a ajutat pe cei şase tineri să înţeleagă cum au ajuns din greşeală în Capitala României.

Jurnalistul avea să le arate fanilor francezi și unde s-a produs greșeala: la agenția de turism sau pe aeroport.

Sursa foto: captură Antena 3

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro

Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24

George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24

Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro

Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania