Prognoza meteo, joi, 6 august 2021. Vijelii şi grindină, la începutul weekendului

Prognoza meteo, joi, 6 august 2021. Vijelii şi grindină, la începutul weekendului
Temperaturile vor scădea semnificativ în toată țara (Imagine de Pexels de la Pixabay)

Astăzi, 6 august, temperaturile vor scădea semnificativ în toată țara, iar vremea va fi în general instabilă în jumătatea de nord-est, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice.

Astfel, vor fi perioade în care fenomenele vor fi mai intense în Dobrogea, estul Munteniei şi local în Moldova, unde vor fi posibile vijelii şi grindină. Pe alocuri, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25…40 l/mp.

În restul țării cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie redusă. Vântul va fi moderat, cu intensificări temporare în majoritatea zonelor, iar la munte va sufla tare.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 33 de grade, iar cele minime între 12 și 22 de grade, mai scăzute în depresiuni. La sfârşitul nopţii se va forma izolat ceaţă.

Prognoza meteo din Capitală

În București, valorile termice vor fi în scădere. În cursul zilei, temporar înnorările vor fi accentuate și vor fi posibile averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi cerul va deveni variabil. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

În cursul nopții instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei şi local în Transilvania şi se va manifesta prin dezvoltări noroase convective, perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala local şi în restul teritoriului, dar la intensitate mai redusă. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40…60 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra în general între 14 și 23 de grade.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea