Ciolacu: Am înțeles că la sfârșitul lunii septembrie este vârful valului patru al pandemiei și noi avem concerte cu 75.000 de oameni

• Trending
Ciolacu: Am înțeles că la sfârșitul lunii septembrie este vârful valului patru al pandemiei și noi avem concerte cu 75.000 de oameni

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că actualul Guvern al României este unul depășit total, întrucât, nu este capabil să gestioneze valul patru al pandemiei, care pune stăpânire tot mai mult pe țara noastră, deja unele spitale anunțând că au umplut capacitatea secțiilor de ATI cu persoane bolnave de coronavirus. Ciolacu acuză Executivul de „dubla măsură”, în condițiile în care a permis organizarea concertelor cu 75.000 de persoane, dar la mitinguri sunt permise doar 500 de persoane.

„Ați văzut că s-au pregătit cu ceva la acest val patru? Eu am văzut declarații acum pe știri, manageri de spitale care au spus că au ATI-urile pline. Știți, a fost un incendiu la Matei Balș, a reparat cineva ceva acolo unde a fost incendiul ? S-a intervenit cu ceva? Acolo nu mai e o stare de alertă, nu mai e o urgență să repari zona de ATI afectată pentru că îți vine valul patru. Dar vinovații, știți că au murit niște oameni și la Piatra Neamț – ați mai auzit ceva despre acele dosare? Ce se întâmplă, ies magistrații, DNA să ne spună cum au murit oamenii aia în containere?”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.RO.

Ciolacu afirmă că numai domnul Rafila și domnul Cercel ies în spațiul public și dau declarații și lămuriri românilor cu privire la pandemia de COVID-19. Liderul PSD susține că acest Guvern nu funcționează, întrucât nu există coordonare între ministere și fiecare ministru „s-a privatizat la locul de muncă”.

„Asta e un mod pompieristic neeficient, este un Guvern depășit total. Un Guvern care nu funcționează, defapt ei au spus – este un Guvern al coaliției nu al României și repet fiecare ministru s-a privatizat la locul de muncă, nu mai există coordonarea interministerială la nivelul Guvernului”, a afirmat liderul PSD.

Liderul social-democraților acuză Guvernul Cîțu că folosește „dubla măsură” întrucât permite organizarea unor evenimente cu un număr foarte mare de participanți, dar în același timp limitează foarte mult participarea la mitinguri sau obligă copiii la purtarea măștilor și respectarea măsurilor de distanțare în interiorul școlilor, dar PNL organizează Congres cu 5.000 de persoane.

„Am înțeles că la sfârșitul lunii septembrie este vârful patru al pandemiei. Păi stați puțin, avem concerte cu 75.000 de oameni, dar mitinguri cu doar 500 de persoane, să nu va strângeți prea mulți să ne înjurați sau să va cereți drepturile. Avem copii care se duc la școală cu masca, dar tu strângi 5.000 de oameni să faci Congres, tu PNL-ul, tu care ești la guvernare cu prim-ministrul candidat, cu președintele Camerei Deputaților, candidat, deci ar trebui să fie exemplele populației. Sunt sănătoși la cap ? Nu intră nici unul fără vaccin la Congres. Dublă măsură în actul de guvernare are o singură denumire, se numește corupție. Când ai interese, faci dubla măsură. Mai rău este când ai dubla măsură și pentru interese politice”, a precizat Ciolacu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta