Cât de ușor se răspândește COVID la școală? Câte persoane a îmbolnăvit o învățătoare care le-a citit copiilor fără mască!

Știri

Varianta Delta a coronavirusului este extrem de contagioasă, iar medicii avertizează că trebuie să se respecte toate măsurile de protecție! Orice minut fără mască te poate îmbolnăvi!

Un exemplu elocvent este cel al unei învățătoare nevaccinate din California, care și-a infectat mai mult de jumătate din elevii săi, după ce, la ore, aceasta și-a dat masca jos, pentru a le putea citi mai ușor copiilor. Infectată cu tulpina Delta, extrem de contagioasă, învățătoarea i-a infectat pe copii doar citindu-le lecția. Ea prezenta deja simptome de două zile, dar a continuat să vină la școală, așa încât, în total, 26 de persoane, inclusiv membri din familiile copiilor, au fost contaminate de învățătoare.

În Statele Unite, au fost înregistrate aproximativ 2 milioane de infecții Covid-19 la grupa de vârstă cuprinsă între 5 și 17 ani și 300 de decese asociate, potrivit unui alt raport al CDC publicat vineri și citat de The Guardian.

În România, medicii insistă ca părinții și cadrele didactice să se vaccineze, tocmai ca astfel de situații să fie evitate. Copiii infectați de învățătoarea din California erau prea mici ca să fie vaccinați, astfel că responsabilitatea protejării lor revine adulților.

De asemenea, este esențial ca măștile – de calitate și cu mai multe straturi protectoare – să fie purtate în continuare în școală, iar clasele trebuie să fie bine aerisite și dezinfectate.

Câți copii și profesori s-au vaccinat în România

După cum se știe, în România, copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani pot fi vaccinați anti-COVID de la 1 august, dar nivelul de vaccinare este foarte mic. Aproape 35.000 de copii cu vârste între 12 și 15 ani s-au vaccinat. Numărul a crescut cu 5.000 față de raportarea precedentă, spune ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Totodată, a crescut cu 3.000 și numărul vaccinaților din categoria de vârstă 16-19 ani.

Mai exact, avem 34.706 copii cu vârsta 12 și 15 ani vaccinați până în prezent, iar la categoria 16-19 ani este o creștere de la 150.000 la 153.000, a anunțat duminică, la Digi24, ministrul educației.

În ceea ce privește cadrele didactice, ultima raportare prin interogarea fiecărei școli arăta că există peste 185.000 de angajați în sistemul de învățământ, dintr-un total de peste 300.000, care se vaccinaseră, ceea ce înseamnă o proporție de peste 60 la sută, relatează digi24.ro.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!