Concert extraordinar Paul Surugiu-Fuego la Sala Palatului– 8 octombrie 2021

• Trending

Cum nesiguranța vremilor încare trăim este din ce în ce mai pronunțată, orice urmă de normalitate estebinevenită. Astfel, concertul reprogramat al artistului Paul Surugiu-Fuego dela Sala Palatului din București va avea loc, fără modificări, în condițiile actuale impuse de către autorități, pe data de 8 octombrie 2021, începând cu ora 20.00. Toate biletele achiziționate rămân valabile, indiferent de momentul și de formaîn care acestea au fost procurate.

“SIMFONIC” este producția seanunță a fi una impresionantă, Fuego și echipa lui pregătind minuțios, dinaintede pandemie, acest show, investind enorm în realizare, partituri, ținute, concept, scenariu, promovare. Este vorba despre un concert pop-simfonic grandios, o feerie a muzicii înalte, într-o interpretare și-o formulă deexcepție. Veți avea ocazia să-l vedeți și să-l ascultați pe marele artist într-o altă prezentare, diferită de tot ce știți până acum despre el, cusonorități majore, cu numeroase momente speciale, mai ales că acum, după pandemie, a pregătit noi și noi surprize. Celebrele sale piese, melodii decolecție, cântecele care l-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzi diferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase.

“Visul meu începe să prindă contur. Vom avea o poveste magică”

Show-ul va fi realmente colosal, cu peste 100 de artiști pe scenă, cu elemente speciale și multăemoție. Paul Surugiu va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, condusă de maestrul dirijor Daniel Jinga. De asemenea, pe scenă va fi prezent și Corul Accoustic, alături de care Fuego va cânta într-o reverie a muzicii, opoveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Spectacolul va avea mai multe surprize formidabile, de la noutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la invitați speciali și duete inedite, cu nume de referință!

“Iată că visul meu începe să prindă contur și se pare că se va realiza! Concertul pop-simfonic pe care-l pregătesc de multă vreme la Sala Palatului și pe care l-am reamânat de atâtea ori, va avea loc pe data de 8 octombrie 2021, de la ora 20.00. Sunt tare fericit și sunt sigur că voi putea crea, alături de dirijorul Daniel Jinga, de orchestră, cor și de invitații mei, o seară în care muzica va fi triumfătoare, în care emoțiile și simplitatea vor fi cuvinte de bază și-n care vom înțelege cu toții că, peste orice probleme, arta este puterea salvatoare. Am pregătit orchestrații de vis, melodii spectaculoase, unele atipice, altele pline de sensibilitate.

Vom avea o poveste magică, capitole importante ale vieții, puse pe sonorități pop-simfonice, spectaculoase. Voi cânta alături de Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, peste 100 de artiști pe scenă, care vor crea, împreună cu mine, un spectacol al simțămintelor și-al sunetelor înalte! Biletele deja achiziționate de către toți cei care au ales să nu și le retragă la toate reprogramările rămân valabile fără nici o problemă! Vă mulțumesc pentru susținere și vă aștept cu toată dragostea mea și cu nenumărate surprize!”, a spus  Paul Surugiu-Fuego.

Paul Surugiu-Furgo, carieră de succes

Paul Surugiu-Fuego este artistul independent care reușește, de peste 27 de ani, să fie în preferințele publicului român, ajungând unul dintre cei mai iubiți și apreciați soliști ai țării noastre, fiind și “ARTIST AL POPORULUI” Republicii Moldova, cea mai înaltă distincție în statul basarabean.

Cu o voce caldă, el a realizat numeroase proiecte speciale, diverse, demonstrând că le poate face pe toate și bine, cântând toate genurile muzicale cu ușurință, fiind și actor, pictor, editorialist, având un editorial săptămânal în revista TAIFASURI, a cărui director onorific este, dar și moderator TV, realizând celebrul show de la TVR 2 – “DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, în fiecare duminică, la ora 15.00, precum și om de radio. Nu ratați așadar, evenimentul toamnei, revenindu-ne din pandemie, o seară a muzicii de calitate, cu accente simfonice și cu nenumărate momente care vă vor surprinde!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
Gandul.ro
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta