Restricții noi în Constanța, după ce rata de infectare a sărit de 6 la mia de locuitori

Restricții noi în Constanța, după ce rata de infectare a sărit de 6 la mia de locuitori
Sursă foto: Pixabay

Restricții noi în Constanța. Autoritățile au impus măsuri noi pentru constănțeni, după ce rata de infectare a sărit de 6 la mia de locuitori. Ce se va întâmpla în weekend.

Autoritățile din Constanța au impus noi măsuri pentru cetățeni, după ce rata de infectare a trecut de pragul de 6 la mia de locuitori. De la miezul nopții vor intra în vigoare noi măsuri. De asemenea, vineri, sâmbătă și duminică vor fi restricții de circulație.

Citește și UN SUPRAVIEȚUITOR AL INCENDIULUI DIN CONSTANȚA A MURIT AZI-DIMINEAȚĂ. BILANȚUL A AJUNS LA 8 MORȚI

Vineri, sâmbătă și duminică, între orele 20:00 și 05:00, persoanele nu pot circula în afara locuinței. Există, însă, și măsuri speciale:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
– deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Conform realitatea.net, CJSU a anunțat faptul că măsurile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. De asemenea, sunt exceptate și persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării și care fac dovada îndeplinirii condiției prin arătarea certificatului de vaccinare.

Bilanț coronavirus, 5 octombrie: 15037 de cazuri noi și 252 de decese

Până astăzi, 5 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.289.156 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 2.578 sunt ale unor pacienți reinfectați. 1.139.310 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.037 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 246 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 37.929 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.10.2021 (10:00) – 05.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 252 de decese (118 bărbați și 134 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!