Ce spune Lorelei Bratu despre experiența pe care a trăit-o la „Asia Express”: „Prima zi a fost ucigătoare”

• Vedete

Lorelei Bratu este cunoscută publicului telespectator după ce a devenit concurentă în sezonul  al emisiunii ”Asia Express”. Şatena în vârstă de 34 participă alături de Mihai Zarug în experienţa vieţii sale. În cadrul unui interviu aceasta a dezvăluit cum a arătat concursul din perspectiva sa.

Lorelei Bratu este cel mai cunoscut model plus-size din România. Tânăra îşi doreşte să schimbe mentalitatea oamenilor și să îi facă pe aceştia să înțeleagă că frumuseţea nu constă în greutate. Pe lângă cariera de model, Lorelei este influencer și are o companie de publicitate.

”Am făcut lucruri pe care n-aș fi crezut vreodată că le voi face pe lumea asta”

Lorelei Bratu a povestit, pentru revista Viva, cum a fost experiența ”Asia Express” pentru ea.

”Prima zi a fost ucigătoare. Când m-am văzut în stradă, fără bani și telefon și fără nimic ce aș putea controla, abia atunci am realizat ce mi se întâmplă. Acesta a fost momentul în care m-am întrebat ce caut acolo. Dar mi-am revenit repede. M-a ajutat foarte mult faptul că am plecat în aventura asta cu un mindset de vacanță și de distracție. Mi-am dorit foarte tare să mă bucur de tot ce mi se întâmplă și să iau fiecare zi cu tot ce vine la pachet”, a declarat ea.

CITEŞTE ŞI: CUM AU AJUNS ZARUG ȘI LORELAI BRATU SĂ PARTICIPE ÎMPREUNĂ LA ASIA EXPRESS: ”NOI NU AVEM O RELAȚIE STRÂNSĂ DE PRIETENIE”

”Asia Express e o demență de călătorie. Am făcut lucruri pe care n-aș fi crezut vreodată că le voi face pe lumea asta și am trăit în câteva săptămâni cât alții în ani de zile. Cel mai greu pentru mine a fost rucsacul. Cred că aș putea câștiga detașat premiul pentru cel mai greu rucsac din „Asia Express. Altfel, aveam un ritual foarte bine pus la punct. Când mi se părea că ceva e foarte greu, luam o mică pauză, aprindeam un bețișor de palo santo, mă dădeam cu ruj și apoi o luam de la capăt”, a completat Lorelei Bratu.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Click.ro
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Ce mașini vor putea vedea românii la Salonul Auto București 2026. Printre participanți se numără modele Nissan, Subaru, BYD, Leapmotor și un Ford de 456 CP
Promotor.ro
Ce mașini vor putea vedea românii la Salonul Auto București 2026. Printre participanți se numără modele Nissan, Subaru, BYD, Leapmotor și un Ford de 456 CP
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”