Povestea tragică a tânărului din Dorohoi care a murit pe stradă. Acesta s-a regăsit în lista deceselor din cauza COVID

• Știri
Povestea tragică a tânărului din Dorohoi care a murit pe stradă. Acesta s-a regăsit în lista deceselor din cauza COVID
47 de români au murit în ultimele 24 de ore de coronavirus. Bilanțul deceselor urcă la 4.550 de persoane

Lista neagră a morților de COVID este din ce în ce mai lungă, în România, tineri, copii, bătrâni, nimeni nu scapă de virusul ucigaș. 

Miercuri, pe lista morții apare și numele unui tânăr de numai 28 de ani, din Dorohoi. Potrivit autorităților, acesta ”avea comorbidități și era nevaccinat”.

Însă, în spatele acestui deces, se ascunde o poveste tragică… Tânărul în vârstă de 28 de ani, Vasile Buruiană, era cunoscut autorităților publice locale. El își făcuse un obicei din a se „caza” în locul în care a murit luni la amiază, la Dorohoi. Încă din vară, el și-a adus saltea, pături, transformând locul în propria locuință, relatează realitateadorohoiană.ro. A fost nevoie de intervenția autorităților, în luna august, pentru a-l evacua prima dată, în condițiile în care pietonalul urma să găzduiască Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești.

La aproximativ o lună de la prima evacuare, el a revenit în vechiul loc, aducând și de această dată „mobilierul”, adică saltea, pături, locul fiind presărat de sticle goale de băuturi alcoolice, dar de această dată și-a adus și companioni.

Autoritățile locale au intervenit pentru a doua oară în urmă cu aproximativ zece zile, când l-au evacuat din nou. Vasile Buruiană și-a făcut din nou apariția, în același loc în urmă cu trei-patru zile, aducând cu el aceeași recuzită, saltea pătură și sticle de alcool.

Luni la amiază, el a fost găsit decedat, echipajele medicale sosite la fața locului neputând să mai facă nimic pentru el. Decesul tânărului din Dorohoi a părut în raportul oficial al deceselor, miercuri.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!