FRT a anunțat componența echipei României pentru meciul de Cupa Davis cu Peru!

FRT a anunțat componența echipei României pentru meciul de Cupa Davis cu Peru!

Federația Română de Tenis (FRT) a anunțat pe site-ul oficial, componența echipei României pentru meciul de Cupa Davis cu Peru de la Cluj-Napoca.

„Dată fiind importanţa acestei întâlniri, căpitanul nejucător Gabriel Trifu şi antrenorul Andrei Mlendea mizează pentru partida cu Peru pe valoarea şi experienţa lui Marius Copil şi Horia Tecău şi pe entuziasmul tinerilor şi talentaţilor Nicolae Frunză, Ştefan Paloşi şi Gabi-Adrian Boitan. Pentru echipa României, care a jucat trei finale de Cupa Davis în istoria sa, acesta este un moment foarte important, pentru că el marchează revenirea băieţilor în elita tenisului mondial masculin la nivel de echipe naţionale”, se arată în comunicatul FRT.

Pe 27 şi 28 noiembrie, la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, echipa României va înfrunta naţionala statului Peru, în barajul Grupei Mondiale I pentru calificările Cupei Davis, iar o victorie aduce prezenţa la turneul final, printre cele mai bune 16 naţionale din lume.

„Tricolorii” ocupă următoarele poziţii în clasamentul ATP: Marius Copil – 275 la simplu şi 483 la dublu, Horia Tecău – 18 la dublu, Nicolae Frunză – 627 la simplu şi 952 la dublu, Ştefan Paloşi – 654 la simplu şi 786 la dublu, Gabi Adrian Boitan – 858 la simplu şi 2.223 la dublu,

De partea cealaltă, Peru vine în România cu jucătorii Juan Pablo Varillas (127 ATP la simplu, 357 la dublu), Nicolas Alvarez (366 ATP la simplu, 435 la dublu), Conner Huertas del Pino (650 ATP la simplu şi 383 la dublu), Arklon Huertas del Pino (773 ATP la simplu, 939 la dublu) şi Sergio Galdos (1.209 ATP la simplu, 141 la dublu), căpitan-nejucător fiind Americo Venero.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute