Descoperire uluitoare la 9 ani de la nuntă. Din acel moment, viaţa mirilor s-a schimbat radical

Kathy Gunn a fost, timp de nouă ani, una dintre cele mai fericite soții din lume. Însă, într-o zi, s-a apucat să umble prin dulap, ocazie cu care a găsit cadoul primit de la mătușa sa, la nuntă. Acesta era intact. Când l-a deschis, femeia a avut parte de un adevărat șoc. Din acel moment, viața mirilor s-a schimbat radical.

Cu ocazia nunții, Kathy Gunn a primit un dar de la mătușa sa. După ce l-a înmânat fericitului cuplu, femeia a dispărut în mulțime. Un bilet cel puțin ciudat, prins de pachet, i-a atras, însă, interesul fetei.

“A se deschide NUMAI DUPĂ prima ceartă!”, scria pe el.

(NU RATA: TRAGEDIE LA O NUNTĂ! MIRELE A DECEDAT, DUPĂ CE UN CADOU A EXPLODAT!)

În primă fază, mesajul i-a pus anumite semne de întrebare lui Kathy, dar, fiind în centrul atenției, a uitat de cadou, iar cadoul a ajuns, în cele din urmă, în dulap, alături de alte pachete primite de proaspeții însurăței.

Descoperire la 9 ani de la nuntă. “Secretul unei căsnicii fericite nu stătea în cutia aceea, ci în noi!”

La nouă ani distanță de la nuntă, soarta a făcut, încă, ca femeia să umble prin dulap, ocazie cu care a găsit cadoul de la mătușa sa, care era nedesfăcut. Deși de-a lungul căsniciei a avut mai multe certuri și discuții cu soțul ei, Kathy Gunn nu s-a gândit nicio secundă să deschidă darul.

“În toţi aceşti ani, am crezut că în cutie se află secretul unei căsnicii fericite, un truc necunoscut de tineri ca noi… La urma urmei, unchii noştri erau căsătoriţi de mai bine de o jumătate de secol. Ne-am gândit că acea cutie ne va salva. Într-un fel, a făcut-o!”, povesteşte Kathy.

În cele din urmă, cei doi soți au desfăcut cadoul. Înăuntru erau două hârtii în care se aflau mai multe bancnote. Pe darul adresat femeii scria: “Ia aceşti bani şi cumpără o pizza, nişte creveţi sau orice altceva vă place vouă. Cu dragoste, mătuşa Alison. P.S. Pregăteşte cada!”.

În schimb, pe pachetul lui Brandon, soţul lui Kathy, era alt mesaj: “Ia aceşti bani şi cumpără nişte flori şi o sticlă de vin. Cu dragoste, mătuşa Alison”.

“Atunci mi-am dat seama că, în realitate, secretul unei căsnicii fericite nu stătea în cutia aceea, ci în noi!”, a spus, emoţionată, Kathy Gunn.

(NU RATA: CADOU CONTROVERSAT! UN POLITIST A PRIMIT CADOU DE NUNTA 360.000 DE EURO DE LA SOCRII SAI!)

După descoperirea uluitoare, viața mirilor s-a schimbat radical și, în prezent, se înțeleg mai bine ca niciodată.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Click.ro
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util