Pepe, mai sincer ca niciodată. Totul despre emisiunea de la Kanal D și experiențele amoroase

Pepe, mai sincer ca niciodată. Totul despre emisiunea de la Kanal D și experiențele amoroase

Același om pe scenă, în emisiune, dar și în viața reală, Pepe este genul de bărbat care se distrează și-n cazul unui eșec personal. De mic, bunicul l-a luat la diverse munci și, încă de la 11 ani, Pepe a câștigat cât un adult filmand la evenimente. Prima dată a urcat pe scenă a 17 ani iar la 19 deja cunoștea succesul alături de Latin Express. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, celebrul artist mărturisește, cu umor, că niciodată nu a reușit să țină diete, că e pofticios și niciodată nu se poate ‘educa’ alimentar mai mult de 3 zile.   

După aproape o viață petrecută pe scenă, Pepe recunoaște că „am învățat să mă ponderez, am învățat să mă comport” și recunoaște că a făcut greșeli, pentru că nimeni nu e perfect. Ne vorbește despre relația cu Yasmine și despre trecutul său, cu bune și rele, când „știu cum este să fii călcat în picioare, să faci pe prostul și să rămâi prost într-o relație”.

Pepe, mai sincer ca niciodată

Este fericit că a găsit omul care l-a luat și cu copii, dar și cu toate istoriile din spate și se consideră cel mai norocos bărbat alături de soția lui. Pepe va prezenta, din dată de 25 octombrie, în fiecare duminică, emisiunea „Hai că poți!” la KanalD.

Pepe:„Mă distrez și pe seama propriului eșec”

CANCAN.RO: Spune-mi totul despre emisiunea pe care o prezinți la Kanal D! Ce te-a atras cel mai mult la acest proiect și la ce să ne așteptăm din 25 octombrie?

Pepe: M-a atras formatul, pentru că este foarte vesel, este multă distracție la „Hai că poți!”. Patru cupluri de oameni necunoscuți publicului larg vin să se joace în fiecare ediție. Sunt probe cât se poate de energice și imprevizibile. La final, un singur cuplu este câștigător și intră în posesia premiului de 25.000 de lei. Formatul se bazează foarte mult pe cunoașterea și susținerea din cuplu, pentru că un partener licitează, iar celălalt participă. Chiar dacă poate câștiga proba sau chiar o duce până la final, contează cum a licitat celălalt. Aici intervine situația aceea neprevăzută în care partenerul spune: „Da, am reușit, dar m-a încurcat soția. Eu puteam și mai bine, dar n-am avut încredere în mine și de asta au câștigat ceilalți”.

Este un format dinamic. Nu te plictisești, nu simți când trece timpul și, fiind duminică seara, te duci la culcare încărcat de energie și fericit. Îți vei începe o nouă săptămâna relaxat și cu altă dinamică.

CANCAN.RO: Există vreo diferență între artistul Pepe și omul obișnuit Pepe, care merge să-și ia niște lapte de la supermarket?

Pepe: În mare parte, nu, pentru că eu sunt același om și pe scenă și când cânt și când sunt acasă,și când sunt la emisiuni TV. Nu poți să porți o mască și să fii altul pe scenă. Se vede, se simte în timp. Trebuie să faci ceea ce îți place. Eu sunt un om care se joacă în permanență. Mă distrez și pe seama propriului eșec, dacă este cazul.

Trebuie să vezi partea plină a paharului. Eu sunt genul de persoană care, întotdeauna, dacă într-o încăpere este și un copil, încearcă să comunice și cu el, și să destindă atmosfera și să facă un joc la care să participe și adulții.

Și asta se întâmplă și aici la “Hai, că poți!”. Sunt probe extrem de nebunești, dar simple. Uneori, de logică, alteori de forță fizică sau de echilibru, dinamice și cu recuzită ușoară, simplă, pe care ai senzația că le poți face ușor, dar nu e mereu așa.

„Între 11 și 13 ani câștigam cât un adult care își întreținea familia”

CANCAN.RO: Ai muncit de mic. Ca să-ți plătești lecțiile de canto ai fost și ospătar, vânzător, cameraman. La ce vârstă ai câștigat primii bani?

Pepe: Foarte mic eram. Câștigam bani de la câțiva anișori pentru că mă ajuta bunicul meu, luându-mă cu el la  la târg, își dorea să mă responsabilizeze. Nu spunea cât câștig, dar eu știam că munceam să-l ajut și că întotdeauna am o surpriză. Primii bani dintr-o altfel de muncă, fără nimeni care să mă sprijine din familie, cred că i-am câștigat când aveam unsprezece ani, când am început să filmez cu o cameră la petreceri private. Eram cameraman. Între 11 și 13 ani câștigam cât un adult care își întreținea familia și avea un job șmecher. Mă duceam și stăteam câte opt ore la câte un eveniment. Era o muncă serioasă.

CANCAN.RO: Cum a fost prima dată când ai urcat pe scenă? Frică, emoții sau te-ai simțit, așa, din prima, aparținând acelui loc?

Pepe:Nu a fost simplu. De cântat, cântam cu pasiune dintotdeauna. Cântam și în fața blocului, cântam și acasă, cântam și la petrecerile familiei, cântam și pe ștrand, cu chitara și cu oamenii de lângă mine, care mi se alăturau. Așa erau vremurile. Majoritatea se bucurau în jurul meu. Dar pe o scenă, prima dată am cântat – excepție făcând petrecerile private,  petrecerile în familie –  când aveam 16 ani, 17 maximum. Atunci am început să merg la festivalurile de muzică. Între 16 și 19 ani am tot fost pe la festivaluri și acelea însemnau scene, unde simțeam publicul, pe care nu-l cunoșteam. Exista și o concurență, pentru că erau și familiile celorlalți care participau. Erau săli mai mici, dar totuși erau și oameni care veneau să se bucure de muzică. Te aflai și în fața unui juriu.

Pepe, despre noua emisiune de la Kanal D

O scenă adevărată pe care am simțit-o a mea a fost atunci când au venit oamenii pentru mine și pentru colegii mei să ne asculte.  Și asta s-a întâmplat în 1999, după ce am trecut prin festivaluri, după ce am debutat cu Latin Express și am apărut la festivaluri importante și am lansat un videoclip. Și tot în perioada aceea a fost și primul concert pe care l-am avut, pentru că ne-au solicitat oamenii.  În acea perioadă am încasat și primii bani.  Atunci au fost multe deodată.  Cred că am avut și 15 evenimente într-o săptămână, două, maximum.

Totul s-a întâmplat deodată. Și era așa o combinație între apariții TV și scene mari. Simțeam așa că deja sunt privit cu alți ochi, sunt dorit. Oamenii cântau melodii pe care le-am lansat și le-am compus și mă simțeam bine. Dar exista o emoție mare. Mai ales la început. O emoție care n-a dispărut nici acum, dar pe care acum o controlez altfel.

Pepe, după 20 de ani se scenă: „Am învățat să mă comport”

CANCAN.RO: Lumea muzicală nu e nici roz, nici prea prietenoasă. Cum ai rezistat când lângă tine au fost invidii, răutăți și bârfe?

Pepe:Nimic nu e simplu. Cele mai mari probleme de genul ăsta cred că se află în politică. Cred că în orice domeniu există genul ăsta de situații, dar showbiz-ul este foarte mediatizat. Și de asta, fiind pe prima pagină, probabil un conflict sau orice fel de ironie din partea unui coleg, a unei colege și așa mai departe ajunge în văzul publicului și este mult mai dureroasă decât o invidie la un birou, unde te știu cei de pe etaj. Dar situația este asemănătoare.

Întotdeauna vor exista oameni care încearcă să te influențeze, în bine sau în rău. Întotdeauna vor exista bârfe, ca în orice domeniu. Întotdeauna cineva este cu ochii pe locul tău. Întotdeauna tu îți dorești mai mult  și probabil deranjezi pe cineva. Dar au fost multe situații, am învățat din ele și am știut întotdeauna, de la bun început, de când am început să fac performanță în muzică un lucru: dacă te iubește cineva și te susține, te iubește indiferent de ce scriu ziarele sau de ce bârfește unul sau altul.

Talentul nu ți-l ia nimeni. Când este o problemă legată de comportamentul unui artist, artistul fiind arătat cu degetul și la televiziune și în presa scrisă și în fața unui public numeros, cumva învață din greșeală, pentru că nu-și dorește să repete o experiență neplăcută. Eu am învățat foarte multe din experiențe neplăcute, din articole proaste, din știri false sau din greșelile pe care le-am făcut și mi le-am asumat, pentru că nimeni nu-i perfect.

Am învățat să mă ponderez, am învățat să mă comport, am învățat să nu mai greșesc, am învățat ce îl deranjează pe altul, chiar dacă mie îmi convine. Și depinde ce îți dorești. Îți dorești întotdeauna scandal sau îți dorești liniște? Îți dorești o imagine impecabilă, imaculată, sau îți dorești să faci pe plac cuiva, chiar dacă treci peste principii? Trebuie să știi exact ce vrei.

CANCAN.RO: Iar tu ai fost în toate situațiile.

Pepe:Da, am fost. Uneori oamenii sunt foarte influențați și te judecă doar după un articol defăimător, fără să știe dacă este adevărat sau nu. Dar, dacă tot ceea ce faci, faci cu atenție, cu plăcere, cu esență, ai consistență, apa trece, pietrele rămân, cumva. N-ai cum să nu răzbați și să nu rămâi în memoria, în subconștientul oamenilor, prin ceea ce ai făcut profesional. În momentul în care tu n-ai o identitate artistică și trăiești doar din scandal, atunci este o problemă.

Prezentatorul dă cărțile pe față

Sunt oameni care se hrănesc doar din articole și creează în jurul lor doar gălăgie și sunt oameni cu o consistență artistică, care uneori mai intră și ei într-o situație neprevăzută. Mai greșesc și ei, că sunt oameni. Mai au și dușmani fără să greșească. Și uneori reacționează, se apără, alteori  închid ochii și nu zic nimic, crezând că lucrurile trec. Depinde de fiecare situație. Eu am trecut prin toate. Am făcut și gălăgie, am și reacționat, m-am și certat, am și tăcut. Am trecut prin toate ca să-mi dau seama ce e bine, ce nu-i bine, ce-mi face rău, ce-mi face bine.

CANCAN.RO: Îmi aduc aminte când făceam, la Acasă TV, emisiunea „Îndrăgostește-mă de tine”. Erai primul care venea la platou, cu noaptea-n cap, și ultimul care pleca. Râdeai și munceai, oricât de obosit ai fi fost. Ai rămas la fel?

Pepe:În principiu, sunt cam același om. Îmi place să fiu punctual. Și cred că un mare procent din continuitatea unui artist și din succes înseamnă punctualitatea și seriozitatea. Dacă nu ești muncitor și nu ești implicat în ceea ce faci, nu reușești. E nevoie și de talent, pentru că, fără talent, este exclus să fii artist, dar procentajul cred că este mai mare în favoarea seriozității. Un artist trebuie să fie serios și să aibă și talent.  Și în momentul de față, la „Hai că poți!”, ajung cu o oră înainte de a începe emisiunea și încerc să știu fiecare poveste a invitaților, fiecare situație, astfel încât să nu fiu surprins la propria emisiune. Trebuie să fii atent.

CANCAN.RO: Cum era Pepe la 17 ani și cum e azi, la 47? Ce ai câștigat în toți anii ăștia și ce știi sigur că ai pierdut?

Pepe:La 17 ani eram o tânără speranță care își dorea să fie artist. Mergeam la festivaluri de muzică și mă bucuram când câștigam un premiu. Acum e alta situație. Sunt cu 30 de ani mai în vârstă, cu patru copii, cu peste 20 de ani de carieră, cu un CV pe care dacă îl scriu repede uit multe proiecte, pentru că au fost foarte multe și în televiziune și concerte. Sunt locuri prin țară în care ajung și îmi spun oamenii că m-au întâlnit în urmă cu 15, 20 de ani și eu, probabil, nu-mi amintesc.

Am câștigat experiență care vine la pachet după toți acești ani cu o bază de date, cu un repertoriu. Acum sunt considerat acel artist care a trecut prin mai toate situațiile sau prin aproape toate. Atunci aveam nebunia de început. Atunci aveam o dorință excesivă, nu știam cu ce se mănâncă, nu știam în ce ma bag. Încercam, doream să confirm. Am câștigat foarte mult. Dacă fac o medie între ce am pierdut și ce am câștigat, mult mai mult am câștigat.

CANCAN.RO: Ce te face să râzi, cu adevărat? Dar să plângi?

Pepe:Cred că cele mai intense sentimente, fie că este vorba despre plâns, plâns de tristețe sau plâns chiar și de fericire, se nasc tot din dragoste excesivă și din supărare sau frustrare excesivă și sunt legate de familie.  Nu m-ar putea bucura și nici nu m-ar putea întrista atât de tare încât să lăcrimez cineva care îmi este indiferent. Mă bucură și mă supără o situație dificilă atunci când îmi este apropiat. Și tot ce este spontan, haios mă face să râd.

Cum se menține Pepe:„Nu pot să mănânc așa cum scrie la carte. Sunt pofticios”

CANCAN.RO: Ești unul din sex simbolurile lumii artistice din România. De la Latin Express încoace, femeile așa te știu, degeaba au trecut anii. Cum te menții? Sală? Ai renunțat la diverse alimente?

Pepe:Nu știu dacă sunt chiar un simbol. Eu mă bucur de asta și de toate etichetele care mi s-au pus. Cert este că la mine se potrivesc muzica, imaginea, numele și spiritul. La mine este un pachet complet care a contat foarte mult. Dar, în ceea ce privește partea alimentară, n-am avut niciodată restricții. Niciodată nu am făcut diete excesive. Nu am avut nevoie. Poate că mi-am impus, într-o săptămână, să încerc să slăbesc 4-5 kg. Dar este o combinație între antrenamente și alimentație total greșită noaptea.

Nu pot să mănânc așa cum scrie la carte. Sunt pofticios. Mănânc ce vreau, când vreau. Uneori, când sunt nevoit să mă mai corectez puțin, nu mai fac excese noaptea și nu le mai combin atât de tare, dar nu pot ține mai mult de 3, 4, 5 zile.  Contează foarte mult că am făcut sport dintotdeauna. Dar nu pentru mușchi, nu pentru o forță excesivă, ci pentru un psihic bun, pentru pasiunea pe care o am de mic pentru sport.

Nu fac sport cu telefonul în mână, nu sunt genul care să vorbească la telefon când este la sală. Mi-am luat pauza de o oră, o oră și jumătate și sun înapoi la apelurile pierdute când termin antrenamentul.  Adică, atunci când fac sport, fac sport. Și chiar este o treabă serioasă. Dar fac exerciții pe bază de cardio, nu pe ideea de a face mușchi, pentru că nu mă ajută înălțimea să mă măresc, nu mi-am dorit niciodată să fiu pătrat. Am vrut întotdeauna să mă mențin și să arăt  cum îmi place. Și nu sunt mari modificări. Dacă mă uit la mine cel de acum 30 de ani și acum, se schimbă puțin fizionomia omului, însă nu sunt diferențe foarte mari.

CANCAN.RO: Tu ai fost și ești un familist convins. Abia la a treia căsătorie lucrurile sunt așa cum trebuie și cum ți-ai dorit. Care au fost diferențele majore la a treia căsătorie?

Pepe: Nu cred că mai încape comparația. Nu cred că trebuie să punctez neapărat diferențele. Fiecare etapă a vieții mele a avut farmecul momentului. N-aș fi făcut fiecare pas dacă n-aș fi simțit. Sunt fericit și mândru cu experiența pe care am căpătat-o și cu deciziile pe care le-am luat în anumite momente, fie ele bune sau rele. Și, în momentul de față, sunt extrem de împlinit și fericit cu relația pe care o am. Am căpătat multă experiență. Probabil sunt mult mai tolerant, mult mai atent și mai toți oamenii, mai ales jumătatea mea, mă cunosc foarte bine. Dacă, la un moment dat, acum 25 de ani sau 15 ani, cineva nu știa cum reacționez și  cât de repede mă întorc și plec și nu mă mai întorc,  în momentul de față știu toți că așa este Pepe și nu prea e bine să greșim, că ni-l asumăm, că nu mai vine, nu se mai întoarce sau face urât sau iartă, în funcție de situații.

Nu este vorba despre comparație. Probabil eram și mult mai agitat față de cum sunt acum.  O mică doză de nebunie să o am toată viața, dar cam atât. Știu cum este și într-o relație și fără relație, știu cum este să ierți, știu cum este să fii călcat în picioare, să faci pe prostul și să rămâi prost într-o relație. Știu cum nu pot să fiu și nu o să vreau să fiu, cum nu pot să fiu, prefer să plec.

CANCAN.RO: O știi pe Yasmine de când era copil, iar astăzi aveți doi copii împreună. E destin? E doar o întâmplare?

Pepe:Este și destin, și întâmplare. Dacă așa a vrut Dumnezeu, așa să fie. Avem doi copii frumoși împreună și consider că avem, de fapt, patru copii frumoși împreună. Și fetele sunt parte din viața noastră pentru că noi locuim cu toți cei patru copiii. Adică eu sunt tată de patru copii. Yasmine, când m-a cunoscut, aveam doi copii și am mai făcut încă doi împreună. Avem patru copii în momentul acesta.

Pepe și Yasmine

Eu consider că sunt un norocos că mi-a oferit Dumnezeu o astfel de soție bună, înțelegătoare și iubitoare, care să mă ia la pachet așa, cu tot istoricul meu. Poate altcineva s-ar fi speriat, la un moment dat, să se implice într-o astfel de relație cu mine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru norocul pe care mi l-a oferit. Dar am avut și destul ghinion la un moment dat.

CANCAN.RO: Cum e tăticul Pepe? Relaxat, uneori panicat? Sau, la al patrulea copil, deja lucrurile sunt clare?

Pepe:Acum, cu patru copii, poate pare că sunt agitat, dar sunt foarte relaxat. Sunt foarte atent. Sunt grijuliu, dar atât cât să nu deranjez sau să agit spiritele. Sunt comunicativ, ceea ce este foarte important cu copiii. Îi susțin necondiționat pe fiecare în parte și sunt foarte fericit pentru tot ceea ce se întâmplă cu ei. Este important să simtă susținere, să simtă comunicare și tot ceea ce înseamnă iubire necondiționată, de la sfaturi până la orice altceva.

ACCESEAZĂ ȘI: Prima reacție a Alinei Pușcaș după ce Pepe a plecat de la Antena 1. Artistul a bătut palma cu Kanal D

CITEȘTE ȘI: Pepe spune ce nu trebuie să faci într-o relație dacă vrei liniște-n casă. Artistul a făcut mărturisirea 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Click.ro
Rareș Cojoc și-a sărbătorit iubita în Mauritius. Cum s-au lăsat pozați cei doi în piscină
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util