Cutremur la Dinamo: Rendnic – out, Stoican – in!

Cutremur la Dinamo: Rendnic – out, Stoican – in!

Surpriză de proporții la Dinamo. Flavius Stoican a fost numit în funcţia de antrenor principal al „alb-roșilor” în locul lui Mircea Rednic. Anunțul a fost făcut de administratorul special al clubului, Iuliu Mureşan, pe pagina de Facebook a grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

„Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul Dinamo 1948 SA (în reorganizare judiciară) şi Domnul Mircea Rednic şi-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 decembrie 2021. Începând de mâine, 22 decembrie 2021, calitatea de antrenor principal la Dinamo va fi preluată de Domnul Flavius Stoican”, se arată în comunicat.

La ultima reprezentație din 2021, Dinamo a cedat cu Farul pe teren propriu, scor 2-0. Despărţirea de Rednic survine după ce „câinii” au încheiat anul 2021 pe penultimul loc (15), cu 12 puncte, la şapte puncte de ocupanta poziţiei a 14-a,  „U” Craiova 1948.

Cu Rednic pe bancă în acest mandat, Dinamo a avut o victorie în 11 meciuri, în restul partidelor consemându-se trei egaluri şi şapte eşecuri.

Rednic semnase pe 1 octombrie un contract până la finalul sezonului, după demiterea italianului Dario Bonetti, în urma eşecului cu FCSB (0-6).

În cariera sa, Rednic a câştigat 5 trofee, două titluri de campion în România, cu Rapid (2003) şi cu Dinamo (2007), Cupa României cu Rapid (2002), Supercupa României cu Rapid (2003) şi Cupa Azerbaidjanului cu Hazar Lankaran (2011).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute