Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, escapadă romantică în Dubai. Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, escapadă romantică în Dubai. Cum au fost surprinși cei doi îndrăgostiți

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au lăsat neînțelegerile deoparte și se pare că au petrecut Revelionul împreună, departe de România. 

CANCAN.RO i-a găsit pe cei doi îndrăgostiți în primele zile ale noului an, departe de frig și de România, tocmai în Dubai, simțindu-se bine la un restaurant, în timp ce luau masa.

”Eu cred că sunt o persoană atipică. Evident că voi pleca din țară, pentru că mie-mi place să plec, iar călătorului îi stă bine cu drumul, dar, în momentul de față, deși suntem în 29, eu nu am niciun plan! Adică, azi sau mâine plec. Nu știu unde! Mi-am făcut bagajul. De vreo două zile îmi tot pun în geantă ba costum de baie, ba sandale… Evident, o să plec la cald”, povestea Bianca chiar înainte de Revelion.

Mama lui Gabi Bădălău ar fi apelat la vrăjitoare să îi despartă

În urmă cu câteva luni, CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații-bombă, potrivit cărora mama lui Gabi Bădălău ar fi început să meargă chiar și la vrăjitoare, pentru a-l despărți pe fiul ei de Bianca Drăgușanu! Focoasa blondă și soacra ei nu ar avea o relație prea bună.

”Din disperare, a apelat la o vrăjitoare, care să-l despartă pe Gabi de Bianca Drăgușanu. Ea ar ști ce face soacra ei, să-i spun așa, dar nu-i este teamă. Din ce știu eu, e o vrăjitoare la care a fost de mai multe ori, cică și Oana Zăvoranu a trecut pe la ea”, a dezvăluit o sursă din anturajul celor doi.

Însă, chiar dacă aceasta a apalat la diverse trucuri să îi despartă, se pare că dragostea învinge tot, prin urmare cei doi încă sunt împreună.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util