George Burcea vrea să îngroape securea războiului cu Andreea Bălan. Ce este dispus să facă actorul pentru a fi alături de fiicele lui

George Burcea vrea să îngroape securea războiului cu Andreea Bălan. Ce este dispus să facă actorul pentru a fi alături de fiicele lui

George Burcea vrea să încheie ”războiul” cu Andreea Bălan. Actorul vrea să facă tot ce este mai bine pentru a ajunge la un numitor comun de dragul fetițelor lui. 

„Indiferent de cât de ocupat este programul meu sau cât de ocupat este programul lui mami, cu siguranță, dacă se dorește, se găsește să se petreacă timp cu copiii. Eu încerc să petrec cât de mult timp pot cu ele. Mai sunt niște chichițe de rezolvat între noi, ca mamă și tată. Am încredere că le vom rezolva. Nu mai vreau să vorbesc nimic, pentru că în ultimul an a fost așa un amalgam de sentimente. Tot ce îmi doresc este ca noi, ca părinți, mami și tati, să facem tot ce ne stă în putere ca să fie fetele bine. Adică să ne petrecem timp împreună. Dacă am două zile libere să le petrec cu ele, dacă are o zi liberă să le petreacă cu ele sau împreună, de ce nu?!”, a declarat George Burcea la Prima TV.

Actorul este supărat pentru faptul că lumea are o părere greșită despre el, însă spune că nu vrea să se mai gândească la acest lucru.

„Aș fi ipocrit să zic că nu mă atinge nimic. Mă ating anumite subiecte. Nici nu poți să faci foarte multe lucruri. Când au venit comentarii negative asupra mea, am încercat să mă explic, și mai rău am făcut. Prefer să mă abțin mai bine. Nu pot să lupt în fiecare zi cu oamenii care mă critică. Mă doare, mă enervează, plâng, râd”, a mai declarat acesta.

Fostul soț al Andreei Bălan își dorește foarte mult să se termine mai repede toată situația neplăcută cu divorțul și să nu mai existe discuții din cauza celor două fetițe, Ella și Clara.

 „Un lucru care mă arde cel mai tare este să se termine toată nebunia cu divorțul, cu ia copiii, dă copiii, ai cui sunt copiii, atât. În rest, sunt sigur că sunt capabil să le fac pe toate. (…) Sunt om foarte bun de cele mai multe ori și sfârșesc prin a fi înjurat. O să încerc să fiu și mai bun și o să încerc să tac. Faptul că spun lucrurilor pe nume, așa cum le văd eu, să știi că dăunează. Sufletul meu e ca un ghemotoc de hârtie, dar Slavă Cerului că am oameni în jurul meu care au grijă să-l ia, să-l desfacă, să-l bătătorească și să mi-l pună înapoi”, a mai spus George Burcea în cadrul interviului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Andreea Popescu, săgeți „otrăvite” către fostul soț? Cum și-au împărțit copiii după divorț: „E mai implicat acum”. A trecut prin depresie după despărțire?
Click.ro
Andreea Popescu, săgeți „otrăvite” către fostul soț? Cum și-au împărțit copiii după divorț: „E mai implicat acum”. A trecut prin depresie după despărțire?
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Lovitură grea pentru ruși: Fregata de 500 mil. de dolari ar fi distrusă
go4it.ro
Lovitură grea pentru ruși: Fregata de 500 mil. de dolari ar fi distrusă
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cine este SENS, partidul care aproape atinge pragul electoral în sondajele de opinie. „Are 99% șanse să ajungă în Parlament”. Desprins din USR, a apărut pentru a-l sprijini pe Nicu Ștefănuță. Ana Ciceală a devenit noul cap de afiș
Gandul.ro

Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!