Dilema unui canadian mutat în România de șase luni: „Am crezut că ‘Manele’ e un om faimos”

Mikael Cantave este legitimat la Chindia Târgoviște. Vorbitor de cinci limbi, fotbalistul a povestit, în cel mai recent interviu, ce impact a avut România asupra lui. Când a ajuns în țara noastră, a crezut că “manele” este o celebritate pentru popor, în genul lui Maluma sau Ed Sheeran.

În vârstă de 25 de ani, Mikael Cantave s-a născut în Canada, la Ottawa, din tată haitian și mamă de origine franceză, din Guadalupe. Primii pași în fotbal i-a făcut în Franța, patru ani, după care în Spania, alți șapte. A ajuns în Liga 1 în urmă cu șase luni, pentru a câștiga bani și a avansa în carieră.

(VEZI AICI: CINE ESTE SINGURUL MANELIST ROMÂN CARE A JUCAT ÎNTR-UN FILM TRANSMIS DE NETFLIX)

Ajuns în vestiarul Chindiei, a învățat rapid înjurăturile. Are, însă, și un cuvânt preferat, care nu are legătură cu trivialitățile.

“Știu cuvinte urâte, pe care le aud frecvent, asta e realitatea. Dacă ar fi să aleg un cuvânt frumos, acestea ar fi ‘iubire’. Îmi place cum sună anumite cuvinte precum ‘haide’, ‘manele’, ‘băi’…”, a spus mijlocașul, potrivit libertatea.ro.

Dilema unui canadian mutat în România. “’Manele’ credeam că e ca Maluma sau Ed Sheeran”

Mikael Cantave a făcut cunoștință și cu clasicele manele, extrem de populare în vestiarele din România. Însă, inițial, nu a crezut că este un stil de muzică. Asta până i-a întrebat pe colegii săi, care l-au pus imediat în temă.

“Am avut parte de momente amuzante, unele de zi cu zi, ceea ce m-a făcut să-mi placă România mai mult. Uite, un detaliu ce mi s-a părut haios. Tot auzeam ‘manele, manele’, am crezut că este un bărbat, un tip, un cântăreț și i-am întrebat pe colegii de la Chindia. ‘Vă rog, cine este bărbatul? Este cel mai bun artist de la voi? Să mi-l arătați și mie!’. Ei n-au înțeles la început, apoi s-au prins. Îi întrebam când mergem să-l vedem și noi la un concert pe ‘Manele’ ăsta, credeam că e cel mai faimos, gen Maluma sau Ed Sheeran”, a mai spus Mikael Cantave.

(NU RATA: DUPĂ TRUPA MORANDI, JEAN-CLAUDE VAN DAMME A DAT DE UN ALT ARTIST ROMÂN! CELEBRUL ACTOR A FOST FILMAT ASCULTÂND MANELE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Click.ro
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Gandul.ro
Scandal de proporții la Berlin. Fostul șef al serviciului german de informații externe, August Hanning, a fost arestat pentru spionaj și trădare de țară. Cum a profitat de funcția sa oficială
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea