De ce nu au intervenit polițiștii din Timișoara când colegul lor a fost lovit de un interlop: ”A fost o evaluare corectă a situației”

De ce nu au intervenit polițiștii din Timișoara când colegul lor a fost lovit de un interlop: ”A fost o evaluare corectă a situației”
sursa FOTO: captură VIDEO

În urmă cu două zile, s-au petrecut scene parcă desprinse dintr-un film în parcarea subterană a unui mall cunoscut din Timișoara. Un individ de 41 de ani, cunoscut ca un apropiat al interlopilor din Timișoara, a ajuns după gratii, după ce a lovit cu pumnul un polițist. 

Un echipaj de poliție a fost trimis în parcarea subterană a unui mall din Timișoara. Agentul și colegii săi verificau dacă magazinele se închid la ora stabilită de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus, când au observat în parcare mai multe persoane care se ceartau.

Oamenii legii au intervenit, iar agentul s-a apropiat de interlop. Furios, fără să stea pe gânduri, Adrian H. l-a lovit cu pumnul în față pe agent. Ceilalți patru polițiști, aflați la fața locului, s-au îndepărtat și nu au intervenit deloc pentru a aplana conflictul. Biroul de presă al Poliţiei Timiş a explicat de ce colegii agentului nu au făcut nimic.

Reprezentanții susțin că nu a fost vorba de o lipsă de reacţie din partea Poliţiei, ci se poate vorbi de ”o corectă evaluare a situaţiei de fapt, astfel încât conflictul să nu escaladeze şi să nu survină rănirea altor persoane”.

Imaginile șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta unui mall-ului. Agresorul a fost reținut imediat, iar judecătorii au decis arestarea lui pentru 30 de zile. Individul este cercetat pentru ultraj, lovire și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri