Ce spune Octavian Jurma despre finalul valului Omicron în România

Ce spune Octavian Jurma despre finalul valului Omicron în România

Octavian Jurma crede că săptămâna viitoare numărul cazurilor noi de Covid va scădea sub 10.000, în medie, pe zi, și că  în câteva săptâmâni va fi mai bine la noi în țară. 

Octavian Jurma a prezentat pe Facebook o hartă a incidenței oficiale. El susține că incidența națională este 14,85, mult peste vârful de 10,63 al valului Delta.

„Dacă ești în val, momentul în care te oprești să tragi aer în piept este când ieși din val nu în timpul valului, chiar dacă creasta valului a trecut”.

Cum arată harta realizată cu ajutorul indicatorului ARM7, care este un indicator de trend

”După cum se vede toate județele sunt verzi, deci au o acum evoluție descendentă (doar Brăila are o ușoară creștere a numărului de cazuri în ultimele 7 zile față de cele 7 zile precendente), în ciuda alocării pe județe a peste 20.000 de cazuri în această săptămână. În acest ritm vom coborî cu media sub 10.000 de cazuri pe zi săptămâna viitoare și sub 5.000 de cazuri pe zi în prima parte a lunii martie, deci mai avem cam o lună până ieșim din valul Omicron-BA1”, spune Octavian Jurma.

”Vom ieși din Post exact cam pe când vom ieși din val cu adevărat”

”Uitați de bazaconile cu sunt doar declarații politice(adică habar nu au dar sună bine). Nu știm dacă s-a terminat sau nu pandemia, o să aflăm abia la toamnă. Important este că se termină în curând acest val și că mai avem un pic până suntem toți în siguranță. Mai putem purta masca și avea grijă de aproapele nostru până de sărbători, cu atât mai mult cu cât începe acuși Postul Paștelui și nu e vreme de petreceri.

Pe de altă parte vom ieși din Post exact cam pe când vom ieși din val cu adevărat și atunci vom putea sărbători cu adevărat cu gândul că prin mica noastră jerfă poate am salvat o viață. Sunt gesturi mici care vor cântări greu la judecata de apoi”, a mai scris Jurma pe rețeaua de socializare.

Sursa foto: Facebook, Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!