Mihai Iosif nu renunță după ce i s-a cerut demisia: „Am muncit din greu să ajung aici!”

Mihai Iosif nu renunță după ce i s-a cerut demisia: „Am muncit din greu să ajung aici!”

Remiza din derby-ul de pe „Național Arena” cu Dinamo, scor 1-1, nu a fost pe placul fanilor Rapidului care au cerut demisia lui Mihai Iosif.

La finaul meciului, tehnicianul a afirmat că nu-și reproșează nimic și că nu va renunța la postul de antrenor al feroviarilor.

„Mă afectează foarte mult că mi s-a cerut demisia, pentru că Rapidul este casa mea. În acelaşi timp, îi înţeleg pe suporteri, că nu am câştigat de atât de mult timp, au făcut o atmosferă senzaţională. Mă afectează, dar încerc să rămân echilibrat şi să rămân drept. Eu ştiu că am făcut absolut tot ce am putut pentru Rapid şi fac în continuare. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut bine, dar nu merge treaba aşa cum ne-am fi dorit, am şi eu partea mea de vină. Patronul a spus, zilele trecute, a fost clar, dacă se va întâmpla ceva voi avea o discuţie cu dânsul şi nu e nicio problemă. Mă tot întrebaţi de un an de zile chestia asta. A spus patronul acum câteva zile că dacă se va întâmpla ceva că vom avea o discuţie şi nu va fi niciun fel de problemă. Eu am muncit din greu să ajung aici, este imposibil să ajung să renunţ eu. Dacă îmi va cere patronul, voi face asta. Îi înţeleg pe suporteri să fie supăraţi”, a declarat Mihai Iosif.

Echipa pregătită  de acesta a ajuns la 9 meciuri consecutive fără victorie, şase egaluri şi trei eşecuri. Ultimele sale patru meciuri de acasă s-au încheiat cu acelaşi rezultat, 1-1. Cu 37 de puncte, feroviarii sunt pe locul 9 în Liga 1.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute