Cum a fost umilit Vladimir Putin de un elev rus de 17 ani. Ce gafă a făcut președintele și cum l-a corectat tânărul Nikanor

Cum a fost umilit Vladimir Putin de un elev rus de 17 ani. Ce gafă a făcut președintele și cum l-a corectat tânărul Nikanor

Chiar și cei mai puternici oameni din lume au, uneori, de învățat de la cei mici. Nici președintele rus, Vladimir Putin, nu a scăpat de această ”rușine”!

Cu ceva timp în urmă, acesta a vrut să le țină o lecție de istorie unor tineri elevi despre o bătălie din secolul XVIII dar în cele din urmă el a fost școlit, scrie The Moscow Times.

Putin le vorbea elevilor de la o școală din orașul Vladivostok din Orientul Îndepărtat Rus cu ocazia primei zi de școală. „Istoria nu este doar o materie interesantă și importantă ci și fundația tuturor cunoștințelor umaniste”, le-a spus președintele rus elevilor.

În timpul lecției oferite de acesta, care a fost și televizată, Putin a descris Bătălia de la Poltava din 1709 în care Petru cel Mare a obținut o victorie decisivă împotriva Imperiului Suedez. Putin a spus că bătălia a avut loc în timpul Războiului de 7 ani însă a fost corectat rapid de elevul Nikanor Tolstyh care i-a spus că lupta a avut loc de fapt în timpul Marelui Război al Nordului și că acesta a avut loc între 1700 și 1721.„Da, bineînțeles, 21 de ani”, a răspuns Putin, încercând să salveze aparențele.

Ce se va întâmpla cu elevul ”obraznic”

Dirigintele elevului l-ar fi certat pe acesta pentru „obrăznicia” de a-l corecta pe președintele rus cu privire la cunoștințele sale de istorie militară.

Întrebat despre incident a doua zi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că este „în dezacord complet” cu opinia dirigintelui că băiatul a dat dovadă de obrăznicie, relatează hotnews.ro.

„Suntem convinși că nimeni nu îl va exmatricula pe acest copil, mai ales că este vorba de un copil atât de talentat și cu cunoștințe”, a mai spus Peskov.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Click.ro
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea