România se pregătește de ce e mai rău. Autoritățile încep verificările adăposturilor antiaeriene

România se pregătește de ce e mai rău. Autoritățile încep verificările adăposturilor antiaeriene

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență verifică și inventariază în această perioadă aceste spații. Șeful DSU, Raed Arafat, face apel la toți cei care le gestionează, asociații de locatari sau autorități locale, să nu le mai folosească pentru depozitare, ci să le amenajaze în scopul pentru care au fost create.

„IGSU lucrează în acest sens, pentru reactualizarea situaţiei. Din păcate – iar aceasta nu e de acum, noi am explicat acest lucru de foarte multe ori, numai că nimeni nu s-a gândit că vor fi situaţii în care e bine să ne pregătim; nu înseamnă că ne aşteptăm să avem o problemă noi, dar pregătirea este obligatorie – unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri. Va trebui să fie refăcute, rearanjate şi redată destinaţia lor. De acest lucru se ocupă colegii de la IGSU şi autorităţile locale. Vom intensifica acţiunile noastre. Rugămintea către cei care gestionează aceste adăposturi este să respecte regulile pentru care ele au fost create. Aceste adăposturi trebuie să rămână funcţionale ca adăposturi, aşa cum era destinaţia lor iniţială”, a arătat secretarul de stat.

”Trebuie să fim pregătiţi din timp”

Potrivit lui Raed Arafat, adăposturile trebuie să fie goale și să fie pregătit totodată un „minim necesar” pentru astfel de situaţii.

„Eu locuiesc într-un bloc care are o zonă de boxe, dar are şi adăpostul. Iar adăpostul e gol. E adevărat că nu e pregătit cu ce trebuie acolo, adică pături. Trebuie să ai minim necesar în adăpostul respectiv pregătit sau să existe undeva depozitat, ca să fie pus acolo. Şi curăţat depozitul – pentru că multe nu sunt curăţate măcar – ca să poată să ţină oamenii în ele, o perioadă, dacă va fi nevoie. La noi foarte puţin probabil să fie această nevoie, dar avem obligaţia să fim pregătiţi”, a punctat șeful DSU.

„Trebuie să fim pregătiţi din timp, aşa că, la acest moment, noi apelăm la asociaţiile de proprietari, la autorităţile locale care gestionează astfel de adăposturi să le pună la punct şi să le redea efectiv intenţia iniţială a lor, de adăpost, chiar dacă e un spaţiu care va rămâne gol, căci acesta este scopul lui, să rămână gol, până la un moment pe care nimeni nu-l vrea. (…) Lucrul pe aceste adăposturi şi evaluarea lor este deja început. În fiecare zonă, depinde ce este acolo… Unele pot fi rezolvate foarte rapid, pentru că doar sunt puse nişte lucruri care trebuie scoase de acolo. Altele, dacă le-au compartimentat în depozite, atunci va trebui să asigure, clar, ca aceste depozite să fie modificate şi să fie revenit la adăpost”, a precizat Raed Arafat

Sursa foto: Pexels.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!