Culiță Sterp, la un pas de tragedie! Era cât pe ce să fie strivit de un TIR: ”Sunt nebuni oamenii ăștia!”

Culiță Sterp, la un pas de tragedie! Era cât pe ce să fie strivit de un TIR: ”Sunt nebuni oamenii ăștia!”

Culiță Sterp a fost la un pas de o tragedie uriașă! Artistul a trecut prin momente de groază atunci când un TIR a intrat pe contrasens, iar interpretul a fost la un pas de pierde controlul mașinii și a ajunge în șanț.

Culiță Sterp le-a povestit fanilor săi pe rețelele de socializare cum a evitat un accident care ar fi putut să-i fie fatal. În mijlocul nopții, se întorcea de la un eveniment, dar a avut o altercație cu un șofer de TIR, care se putea termina grav.

“E ora 2 fără 20 dimineața, vin acasă de la cântat și un handicapat, că nu pot să-i spun altfel, cu TIR-ul, se bagă pe mine să mă omoare, fraților! Bă, ăștia sunt nebuni la cap, unii, nu toți. Am niște nervi de nu mai pot, trebuia să împărtășesc cu voi asta.

Merg cum merge toată lumea pe drum și mașina asta are fază adaptivă, își schimbă faza lungă singură. Lui ăla i s-a părut că eu am mers cu faza lungă spre el, dar mașina imediat a schimbat, nu a durat nicio fracțiune de secundă, că ea schimbă faza când vede că vine o mașină din față. Și ce a făcut nebunul? Mi-a dat fază lungă în ochi cu ditamai camionul și s-a băgat pe mine, nu doar că mi-a dat fază lungă. Direct pe contrasens să intre în mine. Abia m-am tras, să intru în șanț. Să mă omoare, oameni buni”, a povestit Culiță Sterp.

”În viața ta să nu mai faci lucrul ăsta”

”Normal că am tras mașina și m-am luat după el. Vai, ce nervi am! Mamă, viața și zilele mele! Te-ai încuiat în mașină când m-am întors după tine. Nu că aș fi vrut să-ți fac ceva, dar aș fi vrut să te întreb ce a fost în capul tău, vrei să omori oameni?

Că și dacă aș fi venit eu cu faza lungă, se mai întâmplă, mai greșești, tu ce faci, te bagi pe contrasens să omori oameni? Moșule, că era un om trecut de 50 de ani, dacă vezi filmarea asta, vezi-ți de treaba ta și în viața ta să nu mai faci lucrul ăsta că poți să omori oameni nevinovați”, a mai spus cântărețul.

@culita_sterp_officialAșa nervi n-am mai avut demult! Sper sa vezi filmarea asta și să nu mai faci în viața ta așa ceva♬ sunet original – Culiţa Sterp

Sursa foto: Captura video Tik Tok

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea